În România de azi dăm de multe ori peste probleme legate de lipsa de informare. Fie că e vorba de legi date ieri seara, sau obligații noi pentru firme valabile de azi pe baza cărora unii încasează o amendă, orice ne poate surprinde. Clauzele speciale utile, care sunt des folosite la oricare firmă sunt de acum disponibile prin modificările avantajoase aduse softului BrioBill. Cu ajutorul acestui program, 7 dintre cele mai des folosite clauze vor putea fi tipărite direct pe facturile fiscale.
Fiind o creație pur românească, BrioBill continuă să surprindă până și echipa FabricatÎnRo cu modificări menite doar să ajute clientela. Deci, cu ce și cum te va ajuta această modificare? Să vedem!
Clauza garanției generale și al gajului general
Cumpărând ceva (cel mai posibil în rate), nu-ți aparține, decât în momentul plății complete. În caz contrar, cum bine știm, vine executarea silită care – cu sila – va lua înapoi fie produsul, fie banii datorați, fie (doar cu acordul scris al vânzătorului) alte bunuri.
Clauza deficiențelor și a deteriorării
Deteriorările pot fi rezolvate cu vânzătorul doar dacă sunt semnalate deja de la preluare. Adică, în cuvinte mai simple, dacă ai cumpărat un televizor și nu ai verificat că firma de curierat a avut grijă de el, nu mai este responsabilitatea firmei care ți l-a vândut dacă reclami pe mâine, sau la 3 ore după ce curierul a și plecat, iar tu ai semnat preluarea produsului.
Această clauză este importantă pentru vânzător, dar și cumpărătorul are datoria de a se informa.
Clauza preluării bunurilor neplătite sau nevândute
Ca și vânzător, trebuie să-ți primești banii pe bunurile vândute. Această clauză te va ajuta în cazul în care nu ai încasat banii, și de aceea te poți duce la client, care are obligația să-ți returneze toate aceste bunuri. Normal, pe bază de înțelegere, poți accepta banii pe produsele respective în caz că a fost o mică neînțelegere. Pentru preluare, ca și vânzător, ai obligația de a completa un proces verbal.
Clauza dreptului de proprietate
Dacă ai cumpărat ceva, nu ai drept asupra obiectului tranzacției până ce nu ai dat toți banii (reprezentând contravaloarea bunului).
Clauza chiriilor
Se poate întâmpla că, fiind locator (cel care dă în chirie), imobilul dat înspre chirie conține bunuri. La neplată din partea locatarilor (chiriașilor), acele bunuri automat îi revin locatorului. Singura excepție este o dovadă a faptului că bunurile sunt ale unei părți terțe (care nu este locatar), caz în care bunurile trebuie returnate. În lipsa acestei dovezi, drepturile revin locatorului.
Clauza protectoare referitoare la interdicții
Tot în cazul chiriilor, locatorul trebuie să se asigure că locatarii nu vor da acces asupra imobilului sau a bunurilor locatorului altor persoane sau firme. În caz contrar, locatarii sunt responsabili pentru orice pagube (materiale sau de altă natură).
Clauza uzului nepermis
Ultima clauză care are de-a face cu închirierea, clauza uzului nepermis se referă atât la imobilul închiriat, cât și la bunurile aflate acolo (care sunt ale locatorului). În orice cauză de uz nepermis, stricăciuni, degradări, locatarii au responsabilitatea ca pe cheltuiala lor proprie să remedieze situația. Dacă acest lucru nu este posibil, bunurile se pot prelua de către locator fără vreo înștiințare și fără vreun acord scris sau verbal al locatarilor. Orice costuri de depozitare, evaluare sau reparații trebuiesc plătite de chiriași.
Orice firmă care vrea să își desfășoare activitățile cu succes, va avea nevoie de aceste clauze, care vor fi tipărite pe facturile fiscale. Toate acestea se pot face ușor datorită inovației BrioBill, și datorită modificărilor și îmbunătățirilor aduse frecvent – fiind pentru binele clienților.
Echipa FabricatÎnRo va susține mereu afacerile românești, printre care putem să ne mândrim și cu BrioBill, fiind o creație demnă de respect și enorm de folositoare.
Sursă poză: aici