Tu ce faci când ți-e poftă de ceva 100% românesc, bun și sănătos? De niște magiun cu pâine? De o dulceață parfumată de gutui peste griș cu lapte? Sau de o linguriță de dulceață de trandafiri? Ori de niște zacuscă care să-ți potolească foamea până la următoarea masă?
Cei mai mulți dintre noi suntem prea ocupați să mai preparăm în casă astfel de bunătăți. Dar, din fericire, există producători români ca Biodac care ne umplu cămara cu toate delicatesele care ne fac poftă!
Biodac este un proiect foarte ambițios al unei familii din Timișoara, demarat în anul 2015, inițial ca un simplu experiment. Într-o frumoasă zi de vară, când grădina lor fremăta de tot felul de fructe și legume, care mai care mai arătoase și mai îmbietoare, harnicii gospodari s-au apucat să le transforme pe toate în gemuri, dulcețuri și zacuști.
Nu a fost ușor, dar, din fericire, proiectul s-a dovedit un adevărat succes astfel încât Biodac a continuat să producă și în anii următori și chiar să-și diversifice portofoliul cu siropuri naturale, uleiuri sau apă de trandafiri, produse în colaborare și cu alți doi pofticioși talentați la bucătărie.
Astfel, Biodac a ajuns în România un brand renumit pentru calitatea produselor rale, dar și pentru portofoliul său foarte divers. Dă o fugă chiar acum în cămara ta, vezi dacă îți lipsește un produs tradițional românesc pe care ți-ar plăcea să-l ai acasă și apoi caută-l în magazinul Biodac pentru că sunt șanse mari să-l găsești acolo!
Produsele Biodac sunt disponibile acum și pe platforma FabricatinRO!
Noi ne-am îndrăgostit iremediabil de bunătățile de la Biodac, dar și de oamenii care le fabrică, datorită bunei lor dispoziții absolut molipsitoare. Așa că ne-am gândit că nu ar strica să oferim cititorilor noștri șansa de a cumpăra bunătățile Biodac și direct de pe platforma noastră!
De mai bine de un an și jumătate Biodac s-a alăturat comunității FabricatinRO și acum, mai nou, comercializează zeci de produse românești delicioase și pe platforma noastră!
Hai în magazinul Biodac de pe FabricatinRO și dă-ne voie să-ți facem poftă cu niște gem de gutui tăiate, gem de afine culese local, din flora spontană, dulceață de ardei iute care oferă mai multă personalitate mâncărurilor tale cu carne, dulceață fină de măceșe, apă de lavandă, șerbet din frcute indigene și plante aromatice, sirop de cătină cu miere și câte și mai câte bunătăți de toate felurile.
Iar ca să te orientezi mai ușor, fiecare din produsele Biodac este prezentat pe website-ul nostru printr-o descriere amplă, în care sunt menționate nu doar detalii în legătură cu modul de producere al produsului respectiv, ci și informații despre valoarea sa nutritivă. Cu alte cuvinte, dacă vrei să fii informat în legătură cu alimentația ta și mănânci gustos și sănătos, să-ți faci cumpărăturile de la Biodac este cea mai la îndemână variantă!
Pentru micul dejun noi recomandam lapte de măgăriță de la Ferma Măgărițelor pentru creșterea imunității pentru toți membri unei familii. De pe platforma noastră poți cumpăra lapte de măgăriță premium la 250 ml.