Trăim într-o societate de consum guvernată de reglementări, impozite și taxe. Suntem în era în care orice produs căutat îl găsim în “market”, pe care îl voi numi magazin, îl achităm și am plecat cu el acasă … Consumatorii insă au dorințe, emoții, sunt preocupați de calitatea produselor, proveniența lor, au nostalgia gustului “ca pe vremuri”, și se intreabă uneori ce plătesc la casă? Care este circuitul banilor pe care noi, clienții, îl plătim la fiecare obiect cumpărat?
Pe raftul din magazin marfa poate proveni pe trei canale:
1. produse fabricate in România;
2. produsele fabricate in EU;
3. produse din import (restul țărilor lumii), care sunt supuse taxelor vamale;
Cumpărătorul plătește la casă prețul produsului + TVA (taxa pe valoare adaugată). În cazul în care cumpără o jachetă care costă 124 lei, 24 lei reprezintă TVA-ul, o taxă ce se va vira la bugetul de stat, în toate cele trei cazuri.
Indiferent de locul de unde cumpără marfa, 100 de lei reprezintă valoarea de vânzare a produsului, care revine magazinului. Acesta va folosi această încasare pentru a-și plăti furnizorii, salariile, chiria, utilitațile, cheltuielile administrative, taxe, impozite.
Dacă prețul jachetei la furnizorul magazinului este de 50 lei, magazinului îi rămân 50 lei pe care îi va distribui: 25 lei pentru salarii, 10 lei alte cheltuieli, în final obținând un profit brut (adică înainte de impozitare) de 15 lei. Din aceste sume statul va încasa aprox. 45% contribuții și impozite pe salarii și 16% impozit pe profit, adică 13,65 lei. În final din cei 124 lei plătiți de cumpărator la magazinul nostru la buget va ajunge TVA-ul, contribuțiile și taxele, în total 37,65 lei.
Ce importanță are atunci pentru buget proveniența mărfurilor, a jachetei în cazul nostru? În cele trei cazuri încasările indirecte la buget sunt diferite.
În cazul 1, când produsele sunt fabricate in România, magazinul cumpără și plătește marfa producătorului (50 lei). Din acești 50 lei producătorul român cumpără materia primă 15 lei, plătește salarii 15 lei, alte cheltuieli 5 lei și obtine un profit brut de 15 lei. Statul va încasa aprox. 45% impozite și contribuții pe salarii și 16% impozit pe profit, adică 9,15 lei. Mai presupunem că din activitatea furnizorilor conecși (transportatori, utilități, bănci, alții) statul va mai încasa indirect 0,5 lei. În final la buget mai ajung încă 9,65 lei. Tot în țară se va impozita, cheltui și eventual investi profitul net obținut de producător (12,6 lei).
În cazul 2, al produselor fabricate într-o țară membră UE, magazinul cumpără de la un producător din Uniunea Europeana (în termeni tehnici achiziție intracomunitară).
Dacă prețul jachetei este tot de 50 lei pentru magazin nu este nici o diferență dacă cumpără marfa din Romania sau dintr-un stat UE, însă impozitele și taxele se vor distribui diferit: cele aferente operațiunilor din România se plătesc statului roman iar cele aferente operațiunilor țării partenere se vor plăti în statul respectiv. Astfel statul român nu mai încasează taxe și contribuții pe salarii de la producătorul român. Presupunând că o parte din serviciile conexe (de exemplu transportul) este realizat de furnizori români statul va mai încasa prin impozitarea acestora 0,5 lei.
Știm că unele țări dispun de facilități de productie, eficiență, infrastructură, tradiție și experiență organizatorică astfel încât produc bunuri la prețuri avantajoase, chiar dacă nivelul salariilor este mai mare, caz în care produsele autohtone pierd în competiția de preț, aspect și calitate.
În cazul 3, în care cumpăram un produs importat, intermediarul (importatorul) cumpără și plătește marfa achiziționată dintr-o țară terță. În momentul importului va vira statului român taxele vamale, accizele și TVA-ul aferent. Taxa vamală este un venit la bugetul de stat dar are și rolul de a proteja piața internă. Dacă costul de producție al jachetei noastre este 50 lei în România și 50 lei în China magazinul va cumpăra jacheta din Romania fără taxe vamale, aceasta fiind deci mai ieftină.
Probabil însă că jacheta produsă în China este mult mai ieftină. Dacă prețul jachetei la un producător din China este 15 lei, transportul și cheltuielile conexe 15 lei și se aplică o cotă de taxe vamale și comisioane de 15% adica 4,5 lei. Importatorul, care este un intermediar, o achiziționează deci cu 34,5 lei și îsi va pune un adaos de 45% adica 15,5 lei pentru a o vinde magazinului tot cu 50 lei. Din acest adaos de 15,5 lei presupunem ca va plăti 5 lei salarii, 5 lei alte cheltuieli și rămâne cu un profit de 5,5 lei. Acest intermediar va vira la buget 2,25 lei impozite și contribuții pe salarii și 0,88 lei impozit pe profit. În final la buget ajung 7,63 lei, o suma apropiată de cea încasată în cazul producătorului român. În fluxul economic ar putea rămâne și profitul net al importatorului (dacă acesta nu este o firmă străină ce va redirecționa profitul în țara sa), adică 4,62 lei care vor fi la rândul lor impozitați, cheltuiți sau investiți.
Nu putem nega existența produselor și serviciilor autohtone care nu se vând “la casă”. Există oare persoane care să nu fi cumpărat măcar odată brânză, miere, lapte, ouă, legume, fructe, carne, sirop, ciorapi împletiți, o lingură de lemn sau un ou încondeiat din gospodării private, sau să se fi cazat poate într-un loc la munte, să fi avut în casă un meșter să-i facă un raft sau o croitoreasă să-i coasă pe măsură? În acest caz producătorul estimează cam cât valorează produsul său, cumpărătorul face achiziția iar încasările la buget nu fac parte din ecuație.
Exemplul nostru ne arată că pentru același preț plătit la casă de cumpărător sumele încasate de bugetul român sunt cele mai mari în cazul unui produs românesc, se încasează o sumă apropiată dacă produsul e din import și cea mai mică încasare ar fi pentru un produs UE. Statul încasează TVA, impozitele pe salarii, contribuțiile pe salarii, impozit pe profit, taxe vamale, accize precum și alte taxe. Aceste sume asigură funcționarea, coerentă sau nu, a societății căci ei se distribuie către salariile bugetarilor, sistemul de sănătate, pensii, cheltuieli sociale, servicii publice, apărare, învățamânt, cultură, sport, cercetare, transporturi, justiție, culte, investiții, mediu, agricultură și altele. În mod ideal incasările bugetare se întorc în circuitul economic și în folosul cetățeanului. În țările cu guverne responsabile statul încurajează consumul de produse locale considerând efectele pozitive economice, sociale și de mediu.
Atunci când cumpărăm un produs fabricat în România, o parte mai mare din bani se vor întoarce în economia locală, se generează locuri de muncă, sprijinim o continuitate a afacerilor locale, investestim în viitorul producătorilor locali. În cazul mărfurilor alimentare produsele vor fi mai proaspete deoarece vor face mai puțin timp de la producător pâna pe raft, iar gustul probabil este mai apropiat de preferințele consumatorului și se presupune că utilizatorul este mai bine informat. Dacă mecanismul e fluent și funcționează, cumpărătorul plătește un preț corect cu efecte economice și sociale pozitive în mediul autohton.
Notă: prețurile, cheltuielile, adaosul și nivelul de impozitare nu reprezintă calcule exacte ci valori informative. Nivelul incasărilor la buget variază în funcție de acestea dar și de tipul mărfurilor sau serviciilor,valoarea investiței, marjele de adaos practicate și alte elemente, astfel încât în acest exemplu ipotetic nu se poate realiza un calcul exact. Au fost folosite date economice plauzibile astfel încât concluzia să fie apropiată de realitate.
Articol scris de Cristina Ianasi.
Sursă poza: zf.ro/
