Unul din cei mai noi producători români care s-au alăturat platformei noastre FabricatinRO este Păstrăvăria Pustnicului. Situată într-un cadru natural cu o proveliște parcă desprinsă din povești, Păstrăvăria Pustinicului este o crescătorie de păstrăv din comuna Ceahlău, din județul Neamț.
Păstrăvăria Pustinicului oferă clienților săi o gamă variată de produse și specialități din păstrăv.
Păstrăvul somonat este o adevărată senzație, la fel ca și hârzobul, păstrăvul curcubeu sau cel afumat. De asemenea, mai nou, portofoliul acestei păstrăvării s-a îmbogățit și cu un nou produs special: păstrăvul fântânel.
Peștele proaspăt și gustos de la Păstrăvăria Pustnicului poate fi cumpărat direct de la pescărie, sau din Iași, fiind numai bun de fript sau pentru o ciorbă de păstrăv ca la carte. Amatorii de pește au garanția că păstrăvul de la Păstrăvăria Pustinicului este cel mai proaspăt deoarece el se pescuiește exact în ziua în care se comercializează!
Pentru ca peștele să ajungă în cele mai bune condiții la clienții păstrăvăriei, transportul se efectuează cu mașina frigorifică în Iași și în orașe din apropierea acestuia precum Târgu Neamț, Pașcani, Târgu Frumos sau Podu Ilioaiei.
Plasarea comenzilor se poate face simplu și rapid sunând la numărul de telefon: 0434 654 301, tot acolo unde poți solicita și toate informațiile care te interesează despre companie sau produsele sale.
De ce să consumi pește de la Pescăria Pustnicului și care este recomandarea noastră #1?
Păstrăvul crescut la Păstrăvăria Pustnicului este unul de cea mai bună calitate. El poate trasforma chiar și cea mai modestă masă într-un festin spectaculos datorită prospețimii sale și gustului intens.
Noi l-am încercat și îl recomandăm atât în zilele de post, cu dezlegare la pește, cât și la sărbători pentru prepararea unor mâncăruri deosebite, care ies din tiparele obișnuite.
Peștele este sănătos, ușor de consumat și, ca aliment, are o prestanță aparte, mai ales cel de la Păstrăvăria Pustincului care are o savoare intensă, deosebită.
Toate produsele Păstrăvăria Pustinicului trebuie gustate măcar o dată, dar dacă ar fi să alegem un singur tip de pește pe care să-l recomandăm comunității noastre, acela cu siguranță este hârzobul.
Dacă nu ai mai mâncat niciodată hârzob, să știi că el nu este numele propriu-zis al unui anumit pește, ci tot somon, numai că bine afumat cu foc din lemn de cireș și de brad și apoi împachetat în crenguțe de brad care îi dau o aromă aparte. Cu alte cuvinte, un hârzob este un pachețel cu bunătăți pescărești, care conține 5 păstrăvi afumați, aleși pe sprânceană, numai unul și unul, cu o greutate totală de aproximativ 1 kg.
Hârzobul poate fi consumat ca atare, ca aperitiv sau fel principal de mâncare, sau servit ca acompaniament pentru vinuri albe, alături de brânzeturi fine și fructe proaspete, pe un platou sofisticat, potrivit la orice fel de petrecere aniversară.