În perioada 29 aprilie – 1 mai 2022 s-a desfășurat la Iași Festivalurilor Industriilor Creative® Kasta Morrely Fashion Week. Acesta a adus în prim plan un concept inovator, care promovează sustenabilitatea modei, dar și interculturalitatea, motiv pentru care a fost integrat și în proiectul culutral: Sustenabiliatatea Modei în lumina reflectoarelor, noi trenduri de Învățare Interculturală. Acest proiect a fost finanțat prin Programul Europa Creativă din cadrul Uniunii Europene și este considerat un proiect de referință pentru sectorul industriilor creative.
Evenimentul Kasta Morrely Fashion Week a debutat anul acesta cu intonarea imnului României, în acompaniamentul orchestrei dirijorului Gil Negrei. În deschidere, publicului i s-a oferit și un moment special de modă, simbolic am putea spune, denumit: #StandWithUkraine, moment prin care organizatorii și-au arătat solidaritatea și empatia față de situația poporului ucrainian.
În cadrul evenimentului Kasta Morrely Fashion Week a fost lansată o colecție a celebrului designer român ADDY VAN DENKROMMENACKER, al cărui nume a făcut înconjurul lumii prin creațiile sale ce au putut fi admirate de atâtea ori în cadrul primiilor Oscar sau la concursul Eurovizion, precum și la alte evenimente.
Mai departe, spectacolul a continuat cu o colecție de promovare a modei sustenabile, realizată de echipa de designeri de la Katty Fashion România, Intercultural for All Portugalia și Universitatea SfaxTunisia. Colecția a respectat toate principiile modei sutenabile, dar și specificul tradițional din fiecare țară reprezentată.
De la eveniment nu putea lipsi nici brandul MORRELY COUTURE care a debutat cu un spectacol prezentat de doamenele Programului de Stilare Personalizată Kasta Morrely în calitate de manechine. Aceste femei nu sunt doar exemple de reușită în comunitate, ci și lideri în domeniile lor de activitate și familiste convinse.
Din colecțiile Morrely Couture fac parte broșe și jabouri unicat, precum și pălării sau alte accesorii deosebite, ce reprezintă o alegere excelentă pentru persoanele care doresc să se facă remarcate prin stil și eleganță.
BUTICUL EVEI, brand de asemenea prezent în cadrul evenimentului, a lansat colecția de vară 2022 cu o gamă selectă de ținute ideale de purtat zi cu zi, dar și rochii elegante, sau haine asortate pentru mămici cu haine copii 1-6 ani.
În Programul de Leadership pentru Copii: KSTA MORRELY KIDS a fost prezentat un spectacol de modă dedicat celor mici, numit: În jurul lumii prin Teatru de Modă. Acest departament a fost înființat de către membrii comunității care au dorit să-și implice copiii în activitățile lor legate de modă.
Facultatea de Arte Vizusale și Design din Iași de la Universitatea Națională de Arte George Enescu a prezentat o colecție intitulată Entropia, gândită ca un manifest ce conturează necesitatea conectării dintre oameni și mediu.
Școala de modă și teatru din Chișinău a fost prezentă cu un moment coregrafic în cadrul căruia s-a remarcat o costumație deosebită, creată de Natalia Nuța. Momentul a fost intitulat Life of Phoenix – Angel vs Demon și a avut ca mesaj lupta dintre bine și rău și trimful binelui.
Seara primei zile s-a încheiat cu o prezentare realizată de SIMONE PERRICONE, venit tocmai din Italia pentru a promova moda circulară, cu haine din materiale reinterpretate.
În cadrul edițiilor de până acum Kasta Morrely Fashion Week peste 100 de designeri din toată lumea și-au lansat colecțiile de modă și au impresionat prin originalitate și idei creative.
Mai multe informații despre acest eveniment spectaculos pot fi găsite pe pagina de internet: www.fashionfortomorrow.com, dar și pe rețelele sociale:
Coordonatorul proiectului: Dr. Ana Hriscu, Doctor în Etica aplicată în domeniul model și Teatru de Modă
Organizator: Asociația culturală Kasta Morrely

