Interfoane
Fabricat Separator

Istoria interfoanelor. Cum au apărut primele dispozitive de control al accesului în locuință?

Lumea s-a schimbat mult de la lansarea primului interfon, acum mai mult de 100 de ani în urmă. Pe vremea aceea, proprietarii de apartamente își cumpărau cele necesare locuinței lor nu din magazine elegante și bine aprovizionate sau direct de pe internet, ci din piețe, în general aflate la o distanță de mers pe jos de casa lor. Atunci se călătorea foarte rar în scop comercial și majoritatea oamenilor nu-și făceau prea multe griji în legătură cu musafirii nepoftiți care le-ar fi putut bate la ușă. 

În prezent pe de altă parte, noi, oamenii moderni, cumpărăm aproape totul de pe internet, călătorit în jurul lumii, în maxim câteva zile și avem mai mulți prieteni și cunoștințe decât și-ar fi imaginat că este posibil orice om care a trăit în secolelele trecute. 

Pe măsură ce stilul de viață al omului s-a schimbat, s-au schimbat și uneltele și tehnologiile care îl înconjoară. În ziua de azi, în țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare cel puțin, nici nu ai putea concepe existența unui apartament fără un sistem de interfonie funcțional.

Când a fost creat primul interfon?

Primul interfon creat vreodată semăna cu un set de tuburi care purta sunetele pe o distanță de aproximativ 100 de metri. Vorbind la un capăt al său, putea comunica cu persoana aflată la celălalt capăt.

În copilărie te-ai jucat vreodată cu două pahare de plastic unite între ele printr-o sfoară foarte bine întinsă pe post de telefon? Cu un astfel de mecanism, până nu demult, copii își fabricau telefoane primitive cu ajutorul cărora comunicau unii cu ceilalți de la distanțe de câțiva metri. Ceva similar cu acele jucării era și primul interfon.

Primul telefon a transformat interfoanele într-un standard

Anul 1876, anul în care a fost inventat primul telefon – creația lui Alexander Graham Bell – a fost și anul în care s-au deschis noi orizonturi pentru sistemele de comunicare de tip intercom. Primul interfon creat pornid de la un aparat de telefon a fost fabricat în anul 1894 și era invenția companiei Kellogg’s Switchboard and Supply, iar la începutul anilor 1990, în America de exemplu, interfoanele deveniseră un standard pentru majoritatea locuințelor multifamiliale. Din păcate, aceste interfoane primitive nu permiteau utilizatorilor săi să vorbească între ei, dar erau totuși mai ieftine de instalat decât un sistem de tuburi.

În anii 1950 a luat naștere așa-numitul buzzer de apartament. Abia acesta ar putea fi considerat o rudă mai îndepărtată a interfonului din zilele noastre. Nu era nici acest aparat cine știe ce, dar cel puțin lăsa loc de comunicare.

Cele mai bune sisteme de interfonie din țara noastră

Acum oricine poate opta pentru o gamă foarte variată de sisteme de interfonie alegând aparatul preferat direct de pe internet. Când vine vorba de interfoane, cele mai populare de la noi sunt cele de la Electra, instalate de partenerul nostru, Electra distribuție.

Electra distribuție pune la dispoziția clienților săi servicii de înaltă calitate, dar și dispozitive electra de top, fabricate de compania Electra, un brand cu renume atât pe plan local, cât și peste hotare.