Astăzi echipa FabricatinRo a decis să vă vorbească despre un produs pe care ar trebui să-l consumați în cantități recomandate de cel puțin 2L/zi. Ați ghicit, azi vă vorbim despre apă! Poate credeți că este un element al naturii banal, care vi se cuvine pur și simplu, dar gândiți-vă câteva secunde cum ar fi o lume fără apă? Filmul „Cartea lui Eli” prezintă o apocalipsă soldată cu pierderea resurselor de apă potabilă, iar oamenii trebuie să plătească pentru a putea bea o cantitate decentă de apă pe zi. Problema în zilele noastre, în această perioadă consumeristă, este că unii dintre noi au uitat că noi trebuie să bem apă pentru a trăi! Apa ar trebui să nu fie îmbuteliată și să nu fie sursă de venit pentru anumite întreprinderi, așa cum se întâmplă cu apele minerale românești.
Pentru a ține minte cât poate rezista corpul uman fără apă, aer și hrană, trebuie să ținem minte regula lui 3: trei minute fără aer, trei zile fără apă, trei săptămâni fără hrană.
Omul este aproximativ 70% apă, așadar trebuie să avem acces nelimitat la apă, indiferent de zonă, de statut, de culoarea pielii, de naționalitate. Noi am decis ca astăzi să vă oferim câteva detalii despre apa minerală pe care unii o consumați zilnic. Aceasta o găsiți sub formă îmbuteliată în toate magazinele din țară.
Care sunt cele mai bune apele minerale românești?
Apa minerală trebuie să aibă o anumită origine, să nu fie supusă unor modificări artificiale (exceptând adăugarea de dioxid de carbon) și să se deosebească de apa potabilă prin felul și cantitatea componentelor, prin proprietățile fizice și prin calitățile terapeutice certificate de o instituție științifică. Ați crede că apa minerală poate să vă aducă doar beneficii, dar anumite feluri de ape, datorită caracteristicilor, pot provoca afecțiuni renale și biliare.
Calitatea apelor minerale (plate sau carbogazoase) depinde de conţinutul reziduului fix, care nu se referă la impurităţi, ci la nivelul de săruri minerale conținute. Cele mai bune sunt apele slab mineralizate sau plate, întrucât pot fi consumate nelimitat. Apele puternic mineralizate trebuie consumate doar la recomandarea medicului, întrucât pot provoca probleme renale şi biliare.
AȘA DA!
Mărcile românești de apă minerală care pot fi consumate zilnic pentru hidratare sunt: Stânceni, Izvorul minunilor, Carpatina, Hera. alte mărci care nu sunt nici plate, dar nici foarte mineralizate, și trebuie consumate cu moderație sunt: Dorna, Roua Munților, Bilbor, Aqua Carpatica, Biborţeni, Bucovina, Buziaş – toate carbogazificate- şi Poiana Negri – natural carbogazoasă.
“În cazul apelor carbogazoase, dioxidul de carbon provine din izvor şi este sănătos, pe când apele carbogazificate sunt îmbogăţite cu CO2 de fermentaţie”, explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
AȘA NU!
Apele puternic mineralizate, consumate în cantități mari și pe perioadă îndelungată, pot provoca afecțiuni la nivelul rinichilor. Dintre aceste ape fac parte: Perla Harghitei – cu CO2 de la sursă, Tuşnad – carbogazificată şi Borsec -natural carbogazoasă. Apele bogate în calciu, magneziu şi sodiu se recomandă doar celor care au carenţe sau sportivilor, pentru restabilirea echilibrului mineral.
Sperăm ca informațiile prezentate de noi să vă fie de folos, să apreciați încă sursele numeroase românești de apă, și să nu uitați să cumpărați românește!
De asemenea, dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să citiți și despre Borsec – o apă minerală românească.