OTIMMC Timișoara ne dă întâlnire cu tradiția românească

Cu entuziasm vă anunțăm că avem, din vestul țării, vești pe gustul nostru. Se pare că Timișoara va fi, pentru cinci zile, gazda unui eveniment special conceput pentru a susține micii producători locali. Și nu orice fel de producători, ci din aceia care duc mai departe tradiția românească.

[wpsm_ads1 float=”none”]

Și cum altfel să îmbrățișăm inițiativa celor de la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Timișoara, decât prin a transmite mai departe și a ne invita cititorii, după cum ne stă în fire, la a susține prin participarea la eveniment. Astfel că, pentru perioada 11-15 decembrie, între orele 10:00 și 18:00, FabricatinRo vă convoacă la Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri. Da, pe voi, iubitorii de tradiție și hand-made, care vă aflați în sau aproape de Timișoara.

Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri este unul dintre evenimentele, prea rare, dar bine primite, spunem noi, prin care avem ocazia de a cunoaște și interacționa în mod direct cu artizani și meșteșugari și de a afla câte puțin din tehnicile prin care reușesc să creeze lucruri precum: lumânări fabricate manual, decorațiuni florale, vitralii, decorațiuni pentru casă și exterior, bijuterii lucrate manual, recondiționare obiecte din fier, tâmplărie, olărit, quilting, costume populare, prelucrarea și fasonarea sticlei, cuțite prelucrate manual, bijuterii în tehnica soutache.

Mai mult decât atât, zilnic, începând cu ora 15:00, vizitatorii sunt invitați să participe la workshop-uri prin care vor afla detalii despre munca și secretele care stau în spatele confecționării acestor obiecte. Astfel că, în prima zi, 11 decembrie, vor susține o demonstrație și vor răspunde la întrebările publicului membrii Asociației Producătorilor de Cuțite; în ce-a de-a doua zi a târgului va avea loc o demonstrație de olărit, la care participanții vor avea oportunitatea de a exersa cele învățate; în timp ce, ultimele zile ale târgului sunt rezervate unor workshop-uri surpriză.

[wpsm_ads2 float=”none”]

Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri este modalitatea prin care OTIMMC Timișoara continuă misiunea de promovare și motivare a micilor producători de a se menține activi în mediul social și economic, ca reprezentanți ai transmiterii tradiției și vechilor obiceiuri de la o generație la alta. Participarea la târg este gratuită, iar participanților le pot fi decontate cheltuieli de cazare în valoare de 1000 de lei și de transport (persoane sau bunuri) în valoare tot de 1000 de lei. Pentru mai multe informații cu privire la înscrierea și participarea la târg, vă rugăm să accesați următorul link: https://programe2015.aippimm.ro/inscriereMestesug/.

Bineînțeles, în ton cu această perioadă din an, recomandăm acest târg celor care se gândesc deja la cadourile de Crăciun și care știu că a oferi ceva hand-made și, mai mult, fabricat în România, înseamnă a arăta respect, atât pentru cei din jur, cât și pentru țară.

Echipa noastră susține târgurile în care producătorii autohtoni își dau întâlnire pentru a prezenta produsele românilor.

Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a evenimentului, click aici.

Ti-a placut articolul? da-i un share!

Share on facebook
Share pe Facebook
Share on twitter
Share pe Twitter
Share on linkedin
Share pe Linkdin
Share on pinterest
Share pe Pinterest

Lasa un comentariu

Te-ar putea interesa si: