Considerată a fi un succes total de unii şi o mare constrângere de alṭii, Legea 51%, lege privind comercializarea produselor alimentare româneşti de către marile magazine, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, în prima parte a lunii iulie a acestui an. Adoptarea acestei legi de către parlament, mai exact de Camera Deputaṭilor, a avut loc printr-un for decizional la data de 8 iunie.
Una dintre prevederile Legii 51% include interdicṭia comercianṭilor români de a mai adăuga taxe suplimentare, cum ar fi taxa de raft. Această interdicṭie alocată va putea determina într-o oarecare măsură scăderea preṭurilor unor produse aflate pe rafturile marilor magazine, afirmă iniṭiatorii.
Proiectul dat în vigoare prevede ca pe rafturile marilor magazine să existe produse alimentare proaspete cum ar fi ouă, fructe, legume, miere de albine, carne precum şi alte produse lactate şi de panificaṭie care să însumeze 51% din producṭia românească de pe piaṭă. Alimentele care vor fi expuse vor avea provenienṭa dintr-un aşa numit “lanṭ scurt” de aprovizionare.
Conform proiectului aprobat, “lanṭul scurt” de aprovizionare semnifică de fapt lanṭul care nu implică un număr mare de operatori economici, ci doar unul limitat a căror scop principal sunt activităṭile de cooperare şi de dezvoltare economică atât pe plan local şi regional, precum şi o bună dezvoltare de relaṭii între cei care produc, procesează şi comercializează marfa.
O excepṭie în acest caz vizează completarea necesarului de produse alimentare cu produse aflate în afara lanṭului scurt de aprovizionare, această completare realizându-se în urma unui ordin acordat de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. Toate prevederile expuse anterior nu se aplică în cazul fructelor exotice care sunt comercializate prin import din alte ṭări.
Mai mult de atât comerciantul având titulatura de -persoană juridică autorizată- care are ca principal obiectiv desfăşurarea activităṭii de comercializare a produselor alimentare româneşti, va avea de acum încolo obligaṭia de a promova şi de a vinde produsele prin organizare de evenimente. Această organizare de evenimente implicând totodată respectarea normelor şi a legislaṭiei sanitar-veterinare în vigoare. Orarul de funcṭionare precum şi decizia de frecvenṭă a evenimentelor va fi stabilită de consiliul local printr-o hotărâre aprobată.
Legea promulgată trasează de asemenea unele condiṭii precise cum ar fi trecerea ṭării de provenienṭă pe etichetele produselor de carne proaspătă, iar pe cele procesate din carne este necesară trecerea procentului de carne din România, pe care produsul afişat îl conṭine. Comerciantul are obligaṭia de a afişa pe eticheta cărnii, într-un mod vizibil cuvintele “carne românească” pentru carnea care este comercializată către consumatorul final.
Această procedură se aplică odată ce carnea îndeplineşte condiṭiile prevăzute în reglementările europene. Prevederile existente nu se aplică şi exclud în totalitate magazinele care au realizate o cifră de afaceri anuală netă, sau magazinele care au active totale de până la două milioane de euro, echivalent în lei.
Ideile cu privire la Legea 51% sunt împărṭite între iniṭiatorul acestei legi şi reprezentanṭii retailerilor şi cei ai marilor patronate. Conform Asociaṭiei Marilor Reṭele Comerciale din România (AMRCR) modificările de aşa-zisă îmbunătăṭire a legii 321/2009 implică de fapt o afectare majoră în funcṭionarea normală a comerṭului alimentar, în timp ce confederaṭia patronală Concordia îşi expune îngrijorările privind afectarea pe de o parte a consumatorilor şi pe cealaltă a producătorilor români.
Această obligativitate emisă a Legii 51% nu reuşeste să rezolve nici pe departe problemele existente şi nici nu poate să ofere sprijinul necesar producătorilor români, afirmă Concordia. Deşi contestată şi amânată de mai multe ori din cauza patronatelor, Legea 51% şi-a găsit rezolvarea în forumul decizional al Camerei Deputaṭilor, trecând în cele din urmă în favoare fără nici un prea mare efort.
Directorul executiv al AMRCR, George Bădescu a declarat pe postul Digi24 că definirea termenului de lanṭ scurt în concepṭia lui nu este una aşa de clară, ci mai degrabă una “ambiguă”. Mai mult, această lege implementată nu se bazează de fapt pe nici un studiu de piaṭă, toṭi termenii şi toate premizele prezentate având un caracter total diferit cu ceea ce de fapt la ora actuală se află în vigoare pe piaṭa românească.
Consumatorii la rândul lor nu vor mai avea libertatea de alegere a produsului, de varietate, ci vor fi nevoiṭi să accepte ceea ce li se oferă, iar ceea ce va decide în acest context nu va fi preṭul ci mai mult respectarea termenilor legali prezentaṭi prin lege. George Bădescu preciza de asemenea că această lege nu ṭine cont deloc de “problemele climatice, nu oferă alternativă.”
Pe de altă parte iniṭiatorul acestei legi, Ovidiu Donṭiu, a declarat că reprezintă un success mult aşteptat al producătorilor din România, care “s-au bătut pentru eliminarea barierelor privind accessul pe piaṭă a produsului românesc.” Această Lege 51% a fost concepută ca un ajutor, o facilitare în urma încercării de eliminare a unor bariere deja existente care îngreunau munca şi accesul pe piaṭa românească.
În mod normal, marile magazine vor trebui să înceapă un rând de negocieri cu producătorii locali, ca 51% din produsele româneşti să se poată regăsi pe rafturile magazinelor. În ajutor le vine acum producătorilor legislaṭia existentă a depozitelor agro-alimentare care le permite acestora să aibă cantitatea necesară de produse pentru aprovizionarea marilor magazine.
Nerespectarea depoziṭiilor prezente în lege va duce la încasarea de amenzi uriaşe, sancṭiunile fiind cuprinse de la 100.000 lei până la 150.000 lei. Acestea sunt valide în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile deja existente ale Legii nr. 21/1996, republicată.
Relaṭiile comerciale dintre furnizori şi comercianṭi se vor desfăşura prin încheierea unui contract comercial care a fost negociat de către ambele părṭi prezente, contract care presupune respectarea legislaṭiei în vigoare precum şi depoziṭiile prezente în Legea 51%. Facturarea sau refacturarea de către comerciant, încasarea de taxe şi alte servicii de la furnizor sunt strict interzise oricărui comerciant.
De asemenea, comerciantul nu are dreptul legal să ceară furnizorului să nu vândă aceleaşi produse altor comercianṭi la un preț mai mic sau egal cu cel de achiziṭionare a produselor. Legea 51% precum şi toate prevederile acestei legi sunt întocmite nu pentru a încurca sau a păgubi comerciantul şi furnizorul român, dar pentru a valorifica prezentele produse alimentare româneşti.
A ṭine pasul pe piaṭa românească înseamnă a da accesul românilor să beneficieze din cultura comercială şi alimentară a României. E normal ca în toate reglementările date să existe un echilibru care face o diferenṭă înspre bine şi nu una înspre rău.
A fi informat înseamnă a cunoaşte, iar a cunoaşte duce la oportunititatea de a alege. Informaṭii utile despre produsele româneşti în afara celor prezentate prin lege sunt disponibile şi pe site-ul www.fabricatinro.ro . Această platformă este dedicată românilor de pretutindeni, fiind o platformă care îşi propune să aducă la cunoştiinṭa cititorilor lucruri esenṭiale şi concrete despre oportunităṭiile care apar în continuu pe piaṭa românească şi produsele româneşti de calitate care pot fi achiziṭionate de la diferiți producători autohtoni.
Sursă poză: aici