Produse cosmetice de excepție Made in Romania – istoria Farmec

Pe piață sunt foarte multe produse străine, mai ales când vine vorba de cosmetice și produse de înfrumusețare, dar știai că produsele românești pot fi mult mai bune decât cele străine frumos colorate și mult prea mult promovate ? În topul vânzărilor din România, se află firma Farmec cu o istorie veche și bazată pe performanță și cercetare.

În anul 1889 începe povestea de succes a companiei Farmec – prima şi cea mai importantă companie românească de produse cosmetice – când iau naştere, la Budapesta, laboratoarele Molnar Moser. In 1943 se desprinde un mic laborator – Mol-Mos – care îşi desfăşoară activitatea în Cluj-Napoca, iar 22 de ani mai târziu ia naștere atât de cunoscutul Lapte Doina, fiind până în prezent cel mai bine vândut demachiant pe piaţa din România, având o cotă cantitativă de 17,32%.

În 1967, Liviu Turdean devine director al fabricii Farmec şi conduce compania până în 2009, când predă ştafeta fiului său, Mircea Turdean. Tot în acel an, Farmec marchează o mare realizare: devine primul producător de creme şi emulsii Gerovital H3 Prof. Dr. Ana Aslan din România. Produsele se adresau femeilor cu vârstă de aproximativ 40 de ani, tenuriloe care prezintă primele semne de îmbătrânire. Ana Aslan a preparat vitamina H3 (Gerovital) în 1952, iar produsul geriatric a fost brevetat în peste 30 de ţări şi consumat de numeroase personalităţi internaţionale. O parte din produsele Gerovital au fost făcute de-a lungul timpului la fabrica din Cluj, o altă parte se făcea la fabrica Miraj din Bucureşti, aceasta fiind achiziţionată de Farmec în 2008.

În 1969, Farmec marchează încă o premieră în România, începe fabricarea produselor sub formă de spray, iar un an mai târziu începe la Cluj dezvoltarea celei mai importante platforme de producţie de cosmetice din ţară.

Înainte de 1989, fabrica de produse cosmetice de la Cluj-Napoca avea peste 1.000 de angajaţi şi asigura 90% din tot ceea ce însemna necesarul pieţei de cosmetice pentru cei 22 de milioane de români, oferind în jur de 600 de produse – de la creme de îngrijire a pielii, spray-uri şi până la produse chimico-casnice pentru curăţenia locuinţei. Ascensiunea companiei continuă, iar în 1995 Farmec se privatizează prin metoda MEBO, având capital 100% românesc. Tot atunci, Liviu Turdean este reales director general.

Citeste si: Beneficiile pentru frumusețe ale produselor de îngrijire corporală pe bază de lavandă

După anii 2000, compania cunoaşte o adevărată dezvoltare: se pun bazele propriei reţele de distribuţie la nivel naţional, se lansează prima gamă cu argilă – Aslavital, se modernizează gama Gerovital Plant, în ton cu tendinţele cosmeticii naturale, şi se lansează noua gamă Gerovital H3 prof. Dr. Ana Aslan. În 2008, Farmec preia integral drepturile de utilizare a mărcii Gerovital. Înainte de 1989, marca Gerovital H3, cu facsimilul de semnătură „prof. dr. Ana Aslan“ aparţinea în totalitate statului român, reprezentat prin Centrala Industrială de Medicamente Cosmetice şi Lacuri.

Din 2008 şi până în prezent, Farmec a adus pe piaţă noi game de produse, a adăugat noi produse anumitor game, şi-a lărgit pieţele de desfacere şi astfel şi-a majorat vânzările. În prezent, Farmec deține peste 400 de produse cosmetice și de curățenie reprezentate de peste 15 branduri, printre cele mai cunoscute mărci ale firmei se află Gerovital H3, Ecovital, Farmec 16, Dermofarm, Triumf și Nufăr. În categoria cremelor și emulsiilor, Farmec deține mărci precum Gerovital Plant, Ana Aslan, Aslavital, Farmec și Doina, iar din categoria deodorantelor fac parte Obsesie, Athos, You & Me. 10% din cifra de afaceri a companiei constă în exporturi, aceasta fiind prezentă pe toate continentele lumii.

Ti-a placut articolul? da-i un share!

Share on facebook
Share pe Facebook
Share on twitter
Share pe Twitter
Share on linkedin
Share pe Linkdin
Share on pinterest
Share pe Pinterest

Lasa un comentariu

Te-ar putea interesa si: