Mezelurile Mangalitza Food Art sunt niște delicatese culinare, creația unei familii din Sighișoara care și-a propus să ofere copilașilor cele mai gustoase și mai sănătoase alimente. Alimentația este extrem de importantă în dezvoltarea copiilor, motiv pentru care părinții s-au străduit să crească mereu găini, rațe, iepuri, oi, vaci și mai nou, porci mangalitza.
În mai puțin de un deceniu de când s-au apucat să crească porci mangalitza, activitatea s-a transformat într-o adevărată afacere, axată nu doar pe creșterea porcilor, ci și pe prepararea unei game diverse de mezeluri care mai de care mai savuroase. Multe din acestea se potrivesc pentru mesele de zi cu zi, dar la fel de bine și pe platourile de pus pe mesele de sărbători, pregătite pentru familie și prieteni.
Transformă masa de revelion într-o experiență culinară deosebită
Dacă arunci o privire pe website-ul mangalitzafoodart.ro, îți iei imediat porția de inspirație pentru o masă de sărbătoare ca în povești. Mezelurile delicioase din magazinul online al acestui producător român, fabricate după rețete tradiționale românești, dar și italiene, sunt numai bune ca aperitive, dar și folosite ca ingrediente pentru alte preparate festive, mai ales în perioada rece a anului când nu există carne mai potrivită pentru mesele de petrecere decât carnea de porc.
Așează niște slănină rotolată lângă niște pancetta și un pumn de roșii cherry, castraveți, ceapă și alte legume crude, proaspăt feliate pe un platou, desfă o sticlă de vin și nu mai trebuie să-ți faci griji pentru aperitive.
Dacă vrei cu adevărat să-ți impresionezi musafirii, unge câteva felii de pâine proaspătă cu pate de mangalitza, cu untură sau cu pastă de jumări și tratamentul tău cu siguranță va fi apreciat din plin de cei nostalgici după viața simplă de la țară.
Cu un salam picant, câteva felii de capocollo și pancetta, lângă o porție generoasă de dulceață de portocale și câteva măsline kalamata, vei da un aer exotic mesei tale de sărbătoare.
Mangalitza Food Art de sărbători
Mangalitza este o rasă de porc cu o carne și o grăsime foarte savuroase, apreciate nu doar în țara noastră, ci și peste hotare. Mezelurile mangalitza însă, nu se găsesc chiar la tot pasul și de aceea atunci când le așezi pe masă, dau acesteia un iz de sărbătoare.
Sunt puțin mai scumpe decât alte mezeluri din carne de porc, dar te poți ghida după principiul puțin dar bun. De asemenea, pentru că grăsimea acestei rase de porc este mai savuroasă și cu un gust mai bogat, mezelurile Mangalitza Food Art sunt mai sățioase.
Astfel, mezelurile Mangalitza Food Art vor oferi musafirilor tăi o senzație plăcută de sațietate și o experiență culinară deosebită. Le vor aprecia deopotrivă și marii gurmanzi, care caută să aibă mereu în farfuriile lor ceva nou și inedit, dar și persoanele care preferă mezelurile mai puțin prelucrate, neafumate și fără usturoi.