Procedura de eliberare a adeverintelor APIA a fost mult simplificata

Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a respecta în continuare regulile de distanțare socială impuse de pandemia de COVID-19, începând din acest an, APIA oferă fermierilor posibilitatea de a solicita centrelor județene eliberarea adeverinței prin mijloace electronice și transmiterea acesteia online către bănci, fără a fi nevoie de prezență fizică a fermierului la aceste instituții.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a eliberat 720 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe și 613 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată pentru măsurile de mediu şi climă (Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 – Plăți zone defavorizate), în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituțiile financiar-bancare și nebancare. Astfel, peste 95% din totalul adeverințelor au fost eliberate electronic până în prezent.

Puteți accesa modelul de cerere de eliberare a adeverinței de înregistrare fermier pe site-ul APIA: http://www.apia.org.ro/ și lista convențiilor care au fost încheiate până la această dată, poate fi consultată la secțiunea convenții, acorduri, protocoale. Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de APIA, în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

Astfel, a fost simplificată procedura de eliberare a adeverințelor pe baza cărora se pot accesa credite: cererea pentru eliberarea acestui document se depune la centrul județean/local APIA prin mijloace electronice, iar adeverințele sunt trimise online direct către bancă.

Ti-a placut articolul? da-i un share!

Share on facebook
Share pe Facebook
Share on twitter
Share pe Twitter
Share on linkedin
Share pe Linkdin
Share on pinterest
Share pe Pinterest

Lasa un comentariu

Te-ar putea interesa si: