Povestea laptelui Solomonescu

Se spune ca primele 4 note muzicale ale Simfoniei a 5-a au fost inspirate de lăptarul familiei Beethoven. Distinsul lăptar avea un semn specific de a ciocăni la ușa micului compozitor:”ta-na-na-naaa”, note perfect reprezentate de-a lungul capodoperei lui Ludwig Van Beethoven.

Că este adevăr sau legendă, nu vom ști niciodată. Însă suntem siguri ca primele pagini ale  firmei Lacto Solomonescu  au fost “scrise” de 4 angajați muncitori, entuziaști și încrezători în povestea unui brand autentic românesc. Începându-și activitatea în anul 1992, pe o suprafață de 40 mp, cei 4 angajați au îndrăznit să pună bazele unei afaceri de familie.

Dupa 2 generații, Lacto Solomonescu a devenit o firmă de top – unul dintre cei mai mari procesatori de lapte din România, având magazine și distribuitori în toate județele țării. Acum, spațiile de producție ocupă o suprafață de 4.000 mp iar stimabila firmă muncește de dimineață și până seara, pentru a colecta și trasporta laptele, a fabrica și distribui produsele lactate.

Gama de produse Solomonescu

Portofoliul de produse ale acestui gigant pe piata alimentară cuprinde:

  • lapte
  • cașcaval tradițional
  • cașcaval afumat
  • cașcaval de oaie
  • cașcaval de capră
  • smântână
  • caș
  • brânză
  • telemea de văcuță
  • brânză de capră
  • telemea de capră
  • unt
  • mozzarella

Un adevărat paradis al iubitorilor de lactate! Unul din cele mai cunoscute produse este Cașcavalul Rucăr, acesta deținând primul loc în alegerile clienților români, iar laptele de consum 1,8% grăsimi și untul de masă sunt alte două produse arhicunoscute și cumpărate cu încredere.

Spiritul românesc este puternic valorizat de firma Lacto Solomonescu. Rețeta acestor produse a fost bine păstrată de-a lungul timpului, calitatea acestora fiind susținută de o fabricare fără conservanți, fără aditivi sau adaos de grăsimi vegetale. Mai mare dragul să ne mândrim cu integritatea acestor români devotați produselor 100% naturale!

Lactele românești în țară și în afară

Brandul Solomonescu deține un procent important din cota națională pe piață iar din anul 2007 s-a extins și în afara țării. Atragerea investitorilor și efortul de dezvoltare reprezintă o prioritate din agenda de afaceri a acestei companii. Certificatul de calitate al produselor se află la înălțimea standardelor europene, firma deținând cele mai înalte tehnologii.

De la o producție 500 litri lapte pe zi, astăzi Lacto Solomonescu se mândrește cu o capacitate de producție de 150.000 litri. Este clar că povestea va merge mai departe. Alte mii de pagini urmează să completeze volume întregi de tradiție românească, muncă, pasiune și inovație pentru a satisface nevoile românilor.

A prelucra laptele este o adevărată artă. Puțini sunt cei care pot stăpâni un astfel de talent! Putem spune că orice dimineață trebuie să înceapă cu un pahar sănătos de lapte Solomonescu, alături de câțiva biscuiti de casă, frământați cu zaharul Coronița, pentru a porni satisfăcuți la școală sau la serviciu.

Organizația www.fabricatinRO.ro susține și promovează brandurile românești și produsele fabricate în România. Ajută-ne și tu să le promovăm, pe Facebook sau Google+! Iar dacă ți-am făcut poftă de lactate românești, ți-am pregătit câteva și aici, în magazinul nostru!

Ti-a placut articolul? da-i un share!

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Linkdin
Share pe Pinterest

Lasa un comentariu

Te-ar putea interesa si: