Pășești tradițional cu șosetele de la CISEROM

Astăzi mă gândeam la șosete. Cui nu îi plac șosetele? Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Că niciodată nu știi când vei avea nevoie de o pereche mov, verde sau galbenă cu buline verzi. Și lucrul cel mai adorabil este că întotdeauna vin în pereche. Bine, faptul că aproape niciodată nu reușesc să îmbătrânească împreună, e altă poveste. Haideți să povestim despre Ciserom!

Și de ce mă gândeam eu la șosete?  Mi-a trecut prin minte modul în care mama le verifica înainte să mi le cumpere. Degetul mare și arătătorul mâinii ei drepte  făceau front comun în misiunea de a afla dacă șosetele etalate de vânzătoare sunt de Sebeș, lucru sinonim în mintea ei cu “sută la sută din bumbac”.  Multe moștenești de la părinți, dar și mai multe înveți de la ei. Așa că, de fiecare dată când mă gândesc să îmi îmbogățesc colecția, urmez instrucțiunile dobândite, despre care circulă vorba în familie că ar fi pornit de la bunica.

Astăzi, după investigații amănunțite, am aflat adevărul. Da, e posibil ca nu mama să fi descoperit această tehnică, că defapt șosetele de Sebeș se numeau deja CISEROM în anii 90 când eram eu copil. Probabil, ca și tehnica însușită, numele i-a fost transmis de bunica, cea care cunoștea “Fabrica de ciorapi și tricotaje Sebeș”.

Ciserom fabrică șosete românești

Și fabricatinRO a mai aflat că Ciserom este un producător român din judetul Alba, care, pe lângă intenția de a-ți colora fiecare zi, și-a format misiunea “de a duce mai departe cu perseverență și îndemânare tradiția de 85 de ani, de a identifica noi dorințe ale consumatorului și de a răspunde acestora cu dăruire și pasiune”.

Fiind în parteneriat cu majoritatea hipermarketurilor, puteți găsi șosetele Ciserom în toată țara, dar și în străinătate. Și cum în ziua de azi până și șosetele vin singure la tine acasă, le puteți comanda și online: https://shop.ciserom.ro/ .

FabricatinRO crede că, prin Ciserom, am moștenit o tradiție care ne menține pasul sigur și colorat.

Acest articol nu este unicul articol dedicat șosetelor de pe blogul nostru. Dacă vă place subiectul, vă invităm să citiți și Showsete. Sau cum să-ți bagi picioarele.

Ti-a placut articolul? da-i un share!

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Linkdin
Share pe Pinterest

Lasa un comentariu

Te-ar putea interesa si: