Ziua Îndrăgostiților

Ziua Îndrăgostiților este un prilej pentru fiecare cuplu de a sparge monotonia relației și de a-și redeclara dragostea, de a descoperi amintiri împreună despre momentele minunate petrecute alături de persoana iubită și de a petrece împreună clipe de neuitat.

Cea mai romantică zi a anului se apropie în grabă și FabricatinRO s-a hotărât să fie alături de cititorii săi și să le ofere cele mai frumoase idei de a petrece Ziua Îndrăgostiților.

5 Idei inedite pentru Ziua Îndrăgostiților

Pregătește partenerului o cină romantică

Surprinde-l cu bucate delicioase și cu ornamente în formă de inimioară sau trandafir. Dă frâu liber imaginației și pregătește o cină romantică de neuitat în care să nu lipsească desertul și vinul sau șampania. Adu-i aminte partenerului tău cât de dulce poți fi și cât de pasională ești atunci când petreci timp în preajma lui. Poți să-ți dezvălui latura creativă și să creezi niște ornamente care să-l surprindă. Lumânările parfumate în forma de inimioară sau trandafir și șervețelele colorate cu declarații de dragoste pot fi unele din piesele de bază ale acestei cine romantice. De asemenea, poți să faci seara mai picantă punând muzică de fundal și împodobind camera.

Invită-ți partenerul la un joc amuzant, creativ și romantic

Pune pasiune în ceea ce faci și arată-i cât de mult îl prețuiești. Joacă-te cu el și demonstrându-i că și atunci când totul se petrece într-un mod ludic, poți fi alături de el și îl poți ajuta și motiva. Copleșește-l cu gesturi romantice și duceți la bun sfârșit target-urile stabilite în joc, în echipă. Arată-i cât de frumoasă poate fi o zi în care vă implicați amândoi în sarcini amuzante și creative și cât de pasional se poate desfășura relația voastră în cadrul micuțelor escapade ludice.

Organizează un maraton de filme romantice

Ieși cu partenerul în oraș la o cină romantică. Iar acolo propune-i să te urmeze la un film. Asigură-te că în cadrul rulării filmului îi aduci aminte de momentele romantice, pasionale, petrecute cu el. Fă legătura între acele momente și scenele preferate din alte pelicule vizionate împreună. Invită-ți partenerul să ia parte la un maraton de filme romantice. Fiind Ziua Îndrăgostiților va accepta cu siguranță să petreceți toată seara vizionând filme romantice la cinematograf sau acasă.

Căsătorește-te pentru o zi

Sunt multe localuri care organizează astfel de evenimente de Ziua Îndrăgostiților. Mergeți împreună să vă înscrieți într-o astfel de activitate. În acest mod puteți avea parte de o zi în calitate de cuplu oficial căsătorit. Puteți descoperi împreună minunatele plăceri și micile surprize ale căsătoriei. Puteți petrece o zi romantică și plină de pasiune alături de partenerul dumneavoastă sau puteți opta pentru o zi planificată în care să vă dezvăluiți unul atuia planurile de viitor și dorințele cu privire la relație. Prin această activitate îi puteți arăta partenerului de cuplu că aveți dorințe și planuri serioase în ceea ce privește relația cu el.

Planifică o întâlnire în locul unde v-ați cunoscut

Mergeți acolo unde v-ați cunoscut! Puteți relua de la capăt toată relația. Poți da partenerului o a doua șansă de a vă cunoaște și de a se bucura din nou de momentele de frenezie din prima zi în care v-ați văzut. Puteți petrece împreună din nou acele clipe minunate și pline de bucurie, în locul unde v-ați întâlnit pentru prima oară. Puteți redescoperi toate amintirile plăcute. De asemenea, îi poți face o declarație de dragoste specială. Sau pur și simplu puteți amândoi să vă lăsați purtați de valurile iubirii și să petreceți toată ziua îmoreună, în locul unde v-ați cunoscut.

Ti-a placut articolul? da-i un share!

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Linkdin
Share pe Pinterest

Lasa un comentariu

Te-ar putea interesa si: