Se încarcă...
Luna Martisoarelor Luna In Care Ne Indragostim Iar Si Iar De Romania

Luna mărțișoarelor, luna în care ne îndrăgostim

Ca în fiecare an, luna martie, luna mărțișoarelor, este o lună plină de bucurie pentru românii de pretutindeni. Comercianții au pregătit și pentru acest an târguri de mărțișoare și produse autohtone care vestesc venirea primăverii. Atmosfera plină de iubire a cuprins din nou Iașul, Bucureștiul, Clujul și toate celelalte orașe ale României.  Vântul de primăvară împrăștie în toate părțile tării un suflu de vigoare și de prospețime.

Luna mărțișoarelor în cele mai mari orașe românești

În perioada februarie – martie orașul celor 7 coline este plin ca în fiecare an de comercianți din toate părțile țării, care doresc să aducă zâmbete pe buzele ieșenilor, iar în case pace și fericire. Tarabele sunt pline cu mii de podoabe cu motivele primăverii, ale sentimentelor de dragoste, ale zodiilor și simboluri cerești. Mitologia este și ea prezentă în arta mărțișoarelor. De exemplu, unele mărțișoare, prin formele și culorile lor specifice, amintesc de zeul Marte, zeul războiului și al fertilității. Simbolurile reprezentate de aceste mici obiecte de artă reprezintă munca unor oameni ce pun suflet în realizarea lor, oameni ceare susțin tradițiile și cultura veche a românilor.

În București, oamenii umplu an de an piețele publice cu tarabe și cu standuri pe care înșiră iubire și dragoste față de tradițiile și de folclorul românesc. Fiecare comerciant își încarcă standul cu tot ce are mai frumos și mai estetic pentru a crea o atmosferă de vis, aducându-ne aminte de cultura și de aerul cultural din Bucureștiul de altă dată.

Nici Clujul nu se lasă mai prejos. El an de an se remarcă prin tot felul de lucrări care mai de care mai frumoase și mai mărețe. În Piața Unirii, mii de persoane caută dragoste autentică, produse ce promovează iubirea și venirea primăverii – anotimpul roadelor. Așa cum florile și copacii înfloresc primăvara, așa și inima românului inflorește și se bucură în luna martie de încă o primăvară petrecută alături de cei dragi în sânul familiei.

Hai să cumpărăm mărțișoare!

Ne bucurăm să vedem atâta spirit naționalist și atâta dragoste de țară. De aceea noi, echipa FabricatinRO, suntem alături de micii artizani de pretutindeni care pun suflet în produsele ce aduc atât de multă fericire. Ei sunt cei care vând, plătesc taxe la stat și ajută economia României să crească. Produc în țară, vând în țară și își investesc banii tot în țară, îmbunătățind ciclul economic al României. Noi susținem inițiativa lor și promovăm această cauză. Luna mărțișoarelor este luna în care cu toții ar trebui să ne amintim că iubim România și obiceiurile ei. Cumpărați mărțișoare românești și susțineți împreună cu noi această cauză. Hai să ajutăm România să crească!

Ti-a placut articolul? da-i un share!

Share pe Facebook
Share pe Twitter
Share pe Linkdin
Share pe Pinterest

Lasa un comentariu

Te-ar putea interesa si: