Concursul International De Roseuri
Fabricat Separator

Vinurile Rose de la Domeniile Averești au fost premiate

Partenerul nostru, excepționalul producător de vin Domeniile Averești a câștigat trei medalii de aur la Concursul Internațional de Roseuri. 

Știam că pe platforma noastră avem doar producători unul și unul, dar ne bucurăm din plin atunci când câte unul din ei ne demonstrează performanțele de care este capabil. 

Primăvara aceasta a avut loc Concursul Internațional de Roseuri – Rose Championship 2022, în Polonia, unde vinurilor de la Domeniile Averești le-au fost decernate premii importante.

Din gama variată de vinuri Domeniile Averești, cele trei care au fost premiate sunt:

Spectrum – Busuioacă de Bohotin demisec

Recomandat ca cel mai bun vin al anului 2022, Spectrum – Busuioacă de Bohotin demisec este un rose premium, un vin care se pretează băut la ocazii deosebite și care se potrivește cu mâncăruri fine, spectaculoase, dându-le un aer nobil.

Nativus – Busuioacă de Averești demidulce

Un vin produs cu multă grijă, din struguri aleși unul și unul. Acest vin face parte din colecția Nativus, inspirată din simbolistica născută din Cultura Cucuteni, o civilizație misterioasă care a creat o mulțime de repere inconfundabile pentru crama Domeniile Averești.

Acest vin deosebit a mai fost premiat și în anul 2019 cu Medalia de Aur în cadrul concursului Modial du Rose de la Cannes și în anul 2019 cu Medalia de Aur în cadrul concursului International Wine Contest Bucharest și în anul 2016 cu Medalia de Argint în cadrul aceluiași concurs. 

Nativus – Rose de Averești sec

Acest vin deosebit se remarcă prin culoarea sa excepțională, un roșu-rubin cu reflexii portocalii, dar și prin gustul său cu note florale care se împletesc cu nuanțe de fructe de pădure. Este un vin care se împacă foarte bine cu preparatele culinare din carne de pasăre și garnituri de legume, dar și cu fructe de mare sau cu deserturi din fructe parfumate. La fel ca și colegul său din aceeași colecție, și Nativus – Rose de Averești a mai câștigat premii cu două ocazii, în anul 2019, Medalia de Aur la concursul International Wine Contest Bucharest și în anul 2016, Medalia de Argint, în cadrul concursului International Wine Contest Bucharest.

Fiecare din ele s-a remarcat prin calitățile lor aparte și au primit distincția The Best Rose of 2022 – Best Value.

În cadrul celebrului concurs au mai fost premiate și alte vinuri și astfel, în total, 10 vinuri românești au plecat acasă lăudate și cu meritele recunoscute.

Nu este prima oară când vinurile românești de la Domeniile Averești ajung în străinătate. Ele au fost degustate și savurate și în cadrul altor concursuri unde s-au bucurat de aprecierea pe care o merită.

Dacă îți place vinul, mai ales cel deosebit sau vrei să faci cuiva un cadou memorabil, atunci îți recomandăm cu toată încrederea să încerci vinurile Domeniile Averești premiate internațional, despre care am vorbit în acest articol.

Există vinuri care dau un sens strugurilor, dar și vinuri care fac mai mult de atât și rămân în istorie pentru calitățile lor de neegalat.