Am învățat de la Crama Oprișor că fiecare moment trebuie prețuit pentru importanța lui și la fel trebuie să facem și cu vinurile Măiastru. Când te delectezi cu băuturile limpezi și elegant colorate din gama Măiastru, parcă timpul se oprește în loc și începi să vezi mai clar lucrurile din jurul tău.
Gustul deosebit și caracterul plin de vervă al vinurilor din această gamă te duce imediat cu gândul la starea de spirit relaxată, dezinvoltă, plină de voie bună a oltenilor.
Noi ne-am îndrăgostit de la prima gustare de vinurile Măiastru de la Crama Oprișor și tocmai de aceea le-am oferit și ca premii cititorilor noștri, în cadrul unuia din concursurile pe care le-am organizat pe această platformă.
Ne place mult că nimic în legătură cu vinurile Oprișor nu este lăsat în voia hazardului, ci fiecărui detaliu îi este acordată o atenție aparte, așa cum se cuvine unor vinuri de această calitate, ce reprezintă întocmai obiceiurile și cultura bogată din oltenia Profundă.
Măiastru Fetească Neagră – pentru atunci când permiți naturii să te învăluie
Unul din cele trei vinuri din colecția Măiastru pe care le-am oferit cadou la trei norocoși care au câștigat concursul nostru defășurat în colaborare cu Crama Oprișor este un vin demisec Fetească Neagră, cu o structură armonioasă, ce te farmecă chiar de la deschiderea sticlei și te îmbie să te așezi la masă pentru a-l savura alături de o friptură suculentă, la o cină de neuitat.
Mirosul său de prune și condimente te poartă în timp, într-o seară de toamă bacoviană, când natura dezlănțuită să pregătește pentru anotimpul rece, dar tu stai protejat la căldură, în casă, alături de cei dragi. Fiecare din noi aem amintiri dintr-o toamnă de demult, cu ploi și miros de prune, iar acest vin parcă are puterea să trezească la viață chiar și cele mai bine ferecate amintiri.
Măiastru Rose – delicat, complex, pentru doamne și nu numai
Cu Măiastru am reușit să-i purtăm pe câștigătorii noștri pe culmi înalte, arătându-le perspective mult mai generoase și mai atractive ale vieții. Un pahar de Măiastru Roze este ca un zbor în înaltul cerului, într-o zi senină de primăvară, când niciun nor nu se iveste în depărtare, iar în aer plutește parfum de zmeură și de căpșuni.
Măiastru Rose este perfect de servit ca atare, indiferent de ocazie, sau într-un cadru sofisticat, alături de preparate cu gust puternic, din fructe de mare aromate și prețioase.
Măiastru Sauvignon Blanc – cu parfum de flori de viță și arome proaspete de citrice
Pentru atunci când ți-e dor de vară, poți să deschizi repede o sticlă de vin Măiastru Sauvignon Blanc de la Crama Oprișor și parcă simți imediat cum te cuprinde un aer proaspăt, răcoritor, cu accente de citrice.
Ne-am gândit să oferim câte ceva iubitorilor fiecărui anotimp și în cadrul concursului nostru am încununat vara cu un vin acid, numai bun pentru clipele de relaxare. Nicio băutură nu te îndeamnă mai duios ca aceasta să iei o pauză, să te așezi jos și să stai să contemplezi viața.
Ți-am făcut poftă? Descoperă și tu întreaga colecție de vinuri din gama Măiastru. Toate sunt extraordinare, iar la cele trei din imagine vei avea de acum încolo surpriza să descoperi noile etichete FabricatinRO!