Site logo
Fetească Neagră Eticheta Violet De La Crama Oprișor O încântare
Fabricat Separator

Fetească Neagră – Eticheta Violet de la Crama Oprișor. O încântare!

În rândul producătorilor de vinuri din comunitatea FabricatinRO, dar și de pe piața românească, Crama Oprișor este una din acele crame care caută mereu să surprindă și să fascineze cu fiecare nou creație. Ori de câte ori avem ocazia să degustăm un nou vin de la Crama Oprișor, chiar și în cazul celor fabricate din soiuri cu care suntem atât de obișnuiți, rămânem muți de uimire și ne plecăm în fața măiestriei omenești capabile să realizeze asemenea capodopere.

De o nouă revelație am avut parte de curând, când am descoperit vinul Crama Oprișor cu Eticheta Violet – un vin bogat și savuros din Fetească Neagră, creat de Veronica Gheorghiu și Liviu Grigorică și cu un concept original, imaginat de Ciprian Paleologu.

Prima ediție din recolta anului 2019 a fost deja îmbuteliată în 12.985 de sticle, ce-și așteaptă cuminți rândul să participe la cele mai importante evenimente de familie din viețile spumoase ale consumatorilor de vine sau să ocupe câte un loc pe mesele de sărbători ale celor ce nu-și refuză un vin bun.

Fetească Neagră – Eticheta Violet vine în completarea unei colecții mai cuprinzătoare, din care face parte deja Cabernet Sauvignon – Eticheta Roșie, un vin de referință.

Un vin care evidențiază adevăratul potențial oletenesc

L-am căutat și la comercianți și l-am găsit descris ca un vin ce evidențiază potențialul oltenesc, exact așa cum am simțit și noi atunci când l-am întâlnit pentru prima oară. 

La fel ca Oltenia, un tărâm minunat, de care te poți bucura din plin acum, dar cu siguranță te va atrage cu aceeași forță și peste câteva decenii, și vinul Fetească Neagră de la Crama Oprișor este perfect pentru a fi savurat exact acum, dar și pus de-o parte și băut peste 10 sau 20 de ani. 

Prin tehnica lor de vinificare, Veronica Gheorghiu și Liviu Grigorică au reușit să obțină un rachiu fructat, plin de surprize atât pentru amatorii de vin, cât și pentru cunoscători.

Această licoare cu note de fructe roșii și condimente se potrivește perfect cu fripturile suculente, cu mâncarea românească tradițională din carne, dar și la grătare, tocănițe sau mâncăruri savuroase cu ardei sau dovlecei copți la grătar sau cu cartofi și roșii. E imposibil să dai greș cu acest vin și dacă îl asociezi cu preparate culinare picante sau piperate, aromele din vin nu numai că nu se lasă estompate de puterea condimentelor tari, dar parcă ies chiar și mai bine în evidență.

Dacă îți place vinul și dacă îți place să descoperi licori spectaculoase, îți recomandăm cum căldură acest vin nou de la partenerii noștri – Crama Oprișor. Mai mult decât un vin. O încântare.