De peste 20 de ani, crama Jidvei este una dintre cele mai importante companii românești care promovează cultura și tradițiile Transilvaniei legate de cultivarea viței-de-vie în țară și peste hotare. Jidvei deține cea mai mare plantație viticolă cu proprietar unic nu doar din România, ci din Europa. Suprafața plantată cu viță-de-vie deținută de această cramă este de 2.500 de hectare și se află exact în inima Transilvaniei.
De fapt, denumirea de cramă este nepotrivit atribuită companiei Jidvei întrucât aceasta deține nu doar una, ci patru crame aflate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu. Toate aceste crame au o capacitate totală de stocare de peste 35 de milioane de litri și dispun de cele mai moderne tehnologii de fabricare a vinului din țară.
În rândul cramelor din România, Jidvei nu se remarcă doar prin dimensiunea impresionantă a business-ului său, ci și ca un pionier în domeniul inovației și implementării noilor tehnologii. Astfel, Jidvei deține cea mai mare și prima crama gravitațională de pe teritoriul României – crama Tăuni; prima mașină de plantare cu GPS de pe continentul european; primul sistem de vinificație complet automatizat; dar și prima școală privată de viță-de-vie din țară. Bineînțeles, toate aceste lucruri au fost posibile prin investiții de proporții. Jidvei a investit până acum peste 100 de milioane de euro în sectorul viniviticol din România.
Portofoliul produse de Jidvei cuprinde multe sortimente de vinuri, vinars, must, dar și vinuri spumante.
Merite recunoscute oficial
Eforturile Jidvei nu au rămas neobservate. De exemplu, în anul 2019, Jidvei a câștigat Marea Medalie de Aur în cadrul concursului Concours Mondial de Bruxelles pentru două vinuri: Sauvignon Blanc din 2018, respectiv Fetească Regală 2009. În cadrul aceluiași concurs, Jidvei a obținut în 2022 Marea Medalie de Aur și titlul de “Revelație” pentru vinul spumant Mysterium Roze Brut Vintage 2017.
Compania Jidvei este companie pionier în aderarea la practicile durabile, sănătoase din punct de vedere ecologic, având un angajament solid față de mediu. Este una dintre marile crame care a trecut la utilizarea dopurilor 100% reciclabile, aceasta fiind una dintre strategiile de transformare a acestei afaceri într-una cât mai verde și mai apropiată de oameni și de natură.
Jidvei a făcut eforturi considerabile și în vederea restaurării Castelului Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, contribuind astfel și la conservarea culturii și tradițiilor românești.
Jidvei în cadrul comunității FabricatinRO
Jidvei face parte de mult timp din comunitatea producătorilor din România – FabricatinRO, de acum însă, a devenit partener oficial și la fel ca și asociația noastră promovează valorile române atât în țară, cât și peste granițele acesteia.
Te invităm să afli mai multe despre impresionanta poveste Jidvei de pe website-ul oficial și din pagina FabricatinRO dedicată acestui business de succes pe care cu toții ar trebui să-l privim ca pe un model de urmat.