briobill program facturare online
Tag: ie

Ia tricotată de Onibon

ia-tricotată-de-Onibon-fabricata-in-Romania

Onibon este un brand românesc, creat de designerul Oana Cucu din Timișoara. În creațiile Onibon, veți observa că atenția este îndreptată spre combinarea materialelor și a culorilor într-un mod armonios și natural. Un alt element distinctiv al produselor acestei firme constă în folosirea de noi suprafețe, texturi sau imprimeuri. Așadar, dacă voi vreți să fiți deținătorii unor ii „desprinse de tradiție”, vă invităm să vizitați site-ul Onibon (site in spate).

Ia tricotată de Onibon este prima ie tricotată din România. Aceasta a apărut din dorința de a oferi iubitoarelor de tradițional o alternativă pentru sezonul rece la ia românească, cunoscută ca fiind realizata din materiale subțiri.

Ia tricotată a pășit timid în lume în anul 2013, însă incepând cu 2014 s-a făcut remarcată ajungând să fie răspândită în întreaga țară. Această ie tricotată se bucură de admirația publicului și în prezent, atât în mediul online cât și la numeroase târguri de profil, unde publicul apreciază atât ideea de ie tricotată dar și frumusețea produsul în sine. Fiți curioși și vizitați site-ul pentru mai multe modele și combinații de culori – de exemplu o ie tricotată neagră cu modelele tradiționale de culoare verde nu v-ar face cu ochiul? Noi suntem siguri că v-ar scoate din anonimat și ați face senzație printre prietenii voștri! Ca să înțelegeți cât de apreciată este această nouă modă, trebuie să știți că acest nou concept a depășit granițele țării, fiind purtată în  Anglia, Germania, Cehia sau Spania.

Din punct de vedere structural, ia tricotată păstrează croiul simplu dar inovativ al variantei tradiționale. Acest produs este realizat manual, în atelierul din Timișoara. Încântați de produsele Onibon, de multe ori clienții întreabă care este „sursa” materialului pentru realizarea iilor. Ceea ce trebuie să știți este că însuși materialul este tricotat pe plaiuri românești, din fire comercializate deasemenea de o firmă românească.

Modelele decorative folosite sunt inspirate de modelele brodate pe ia românească, până în acest moment fiind disponibile trei variante – ultimele două fiind realizate în acest an. Fiecare model se poate realiza într-o variată combinație de culori.

Iile tricotate Onibon le găsiți pe facebook.com/onibonfashion. Tot aici veți găsi și restul detaliilor de contact ale atelierului Onibon.

 

READ MORE +

Mândră Chic combină tradiția cu modernul

Mandra Chic - fabricat in Romania

Se ia una bucată folclor. Se pune o vorbă de duh, din popor. Se adaugă soare și esență de dor. Un joc cu opinca, bătut la picior. Un câmp, o ogradă, un nor călător. Se iau apoi toate, se torc pe-un fuior. Apoi, mai spre seară, printr-un tainic făgaș, se iau, se presară peste-un oraș. Și-uite cam acesta, dragii mei, vă zic, e modul de-a obține o mândră chic.

După cum îi sună și numele, Mândră Chic este un concept năstrușnic care aduce în prim-plan tradiția și obiceiurile populare românești, pe care le îmbină într-un mod vesel și jucăuș cu actualitatea. Astfel, spiritul urban, cu ritmul lui vertiginos, se domolește parcă sub briza blândă a unor elemente din folclorul autohton. Timpul însuși parcă încetinește și preia din acea gingașă veșnicie sătească.

Totul a început din Mândra, un sat din Brașov, unde artista Alina Zară și-a găsit un rost frumos, acela de a spune poveștile neamului nostru prin broderie și țesătură, gândindu-se că o vorbă de înțelepciune străbună cântărește mai mult decât orice valoare. Acest lucru începe într-un mic atelier, în care fetele își fabrică propriile ii sau brodează motive tradiționale pe alte materiale.

Mândra Chic este un proiect artistic, care prin imaginație, cu ajutorul graiului neaoș românesc, dă viață unor accesorii vestimentare sau unor obiecte, prin construcții de cuvinte cu felurite tâlcuri și înțelesuri. O simplă privire la măiestrele lor opere de artă și vei simți cum lucrurile ți se așază și lumea capătă sens. Proiectul are și un blog unde vă puteți  convinge că cele ce vă spun sunt adevărate, și bineînțeles, puteți cumpăra creațiile puse în vânzare. Veți găsi aici ii, tricouri cu modele tradiționale, șorțuri sau perne inscripționate cu mesaje și alte obiecte lucrate manual. Când dai de lucrurile făcute de Mândră Chic, realizezi că ai descoperit acel ceva pe care îl căutai fără să-ți dai seama.

Drept vă spunem, că FabriactinRO tare se fălește cu această frumoasă inițiativă care ne aduce în inimă folclorul și umorul, construind povești inspirate și păstrându-le pe cele vechi ca pe o prețioasă zestre.

Sursa foto: www.facebook.com/mandra.chic

READ MORE +

Straie tradiționale de la Ie românească

Nu e mândră pe aceste meleaguri a cărei frumusețe să nu fie pusă în valoare atunci când îmbracă o ie. Unul dintre cele mai vestite veșminte populare ale noastre, straie tradiționale, a revenit în atenția publicului, redevenind un accesoriu vestimentar prezent în garderobele românilor. Oricine știe că frumuseților noastre feminine, arhicunoscute pe mapamond, le șade cum nu se poate mai bine înveșmântate în costumul popular.

Și motivele sunt cât se poate de clare. În momentul în care porți o ie, nu doar corpul primește un nedeslușit sentiment de libertate, ci și starea de spirit ți se schimbă, chipul ți se înseninează, capătă blândețe și se colorează cu un zâmbet radios. Și parcă simți dintr-o dată un dor nespus de natură și tradiție, de cântec și de voie bună.
Ie românească este unul dintre proiectele frumoase care le propune românilor reîntoarcerea la valorile tradiționale și la vechile origini. De paisprezece ani, la Ie Romaneasca se brodează manual pe panză topită, motive traditionale din mai multe regiuni istorice ale țării. Durează mai bine de 3 săptămâni pentru a realiza broderia delicată a unei singure haine. În timp oferta proiectului s-a diversificat și există posibilitatea cumpărării nu doar a multrâvnitei ii, ci chiar a altor obiecte vestimentare tradiționale precum opincile sau costume populare complete. Ca să vă asigurați, accesați ieRomaneasca.com unde vă stă la dispoziție un magazin online care vă va fura ochii(și inima), nu alta.

Cândva, străbunicii noștri în zilele de sărbătoare sau de horă puneau pe ei câte o ie, pe care o purtau cu nețărmurită mândrie. Fabricat în RO vă dorește și vouă să faceți din fiecare zi a vieții un motiv de sărbătoare și să vă înfrumusețați trupește și sufletește cu acest autentic obiect vestimentar românesc.

Editare 2–> Atenție totuși la eticheta de pe ie deoarece personal am fost surprins cand am cautat sa cumpar o bluza cadou pentru o persoana draga mie si majoritatea aveau scris pe eticheta “fabricat in India” iar dupa un dialog cu un administrator de magazin am aflat ca pentru ei este mult mai avantajos sa trimita schitele in India si astfel costul scade si profitul creste.

Sursa foto: /www.facebook.com/pages/Fotomotica

READ MORE +
Google+