briobill program facturare online
Tag: cascaval romanesc

Brânzeturile Viofanny – un gust original din România

branzeturi

În rândul produselor de calitate fabricate în țară trebuie să menționăm inițiativa celor de la Viofanny, o firmă deținută de un cuplu din județul Botoșani, mai precis din localitatea Săveni. Această afacere nu doar că funcționează din buget românesc, dar materiile prime provin tot din Săveni, astfel fiind cu adevărat o afacere autohtonă. Dar ce este mai special în produsele lor? De ce să cumperi Cașcaval din Săveni și celelalte bunătăți oferite?

Echipa FabricatÎnRo a avut onoarea de a discuta cu cei de la Viofanny, astfel înțelegând ceea ce ei fac, o muncă cinstită cu multă dedicare care rezultă în produse sănătoase de o calitate ireproșabilă. Seriozitatea acestui cuplu și transparența afacerii lor sunt primele calități care ne-au atras atenția. Mulți știm cât de ușor se strică brânzeturile dacă nu sunt păstrate cum trebuie – la acest capitol, Viofanny a întrecut așteptările, produsele fiind foarte curate, ținute în condiții optime de păstrare, astfel oferind doar brânzeturi proaspete, etichetate corespunzător cu data expirării.

Important este să știi sursa laptelui folosit. Firma Viofanny din Săveni se duce cu mașina proprie prin sat, cumpărând lapte de la mai multe persoane care au 1 vacă sau mai multe, altfel încurajând creșterea vitelor în localitate și mărind producția în același timp.

De exemplu, o specialitate este buricul de la Săveni. Dar ce este acest buric? Denumirea interesantă vine de pe vremea comunismului, când unii muncitori furau cașcaval de la fabrica din Săveni, ascunzând produsul sub haine în zona buricului. Pășunile din zona Săveniului fiind bogate în plante și flori medicinale înseamnă că și laptele de vacă are proprietăți aparte, iar toate aceste substanțe sănătoase ajung în buricul de la Săveni, marca Viofanny. Acest cașcaval se face după o rețetă unică, fiind un cașcaval nematurat cu un gust special.

Cei de la Viofanny așteaptă să primească și un certificat de produs tradițional cu denumire protejată. Această rețetă de buric de la Săveni este cunoscută de puțini fabricanți locali, fiind o rețetă tradițională dezvoltată de Neculai Caranica, un aromân care a fost la Săveni în acea vreme când aflase de fenomenul cu ”buricul” de la fabrică.

Firma Viofanny a obținut, alături de 5 alte firme, de la Ministerul Agriculturii, următoarele (citat din documente oficiale):

  • Se aprobă aplicația Asociației Producătorilor ”Cașcavalul de Săveni” privind proiectul de certificare pe schema de calitate europeană I.G.P. a produsului ”Cașcaval de Săveni”.
  • Se aprobă documentația elaborată pentru susținerea acestui proiect și înregistrarea pentru dobândirea protecției naționale și comunitare – Indicație Geografică Protejată a produsului ”Cașcaval de Săveni”.
  • Se împuternicește domnul Rudișteanu Daniel ca reprezentant al Asociației în relația cu autoritățile competente, organismul de certificare și pentru semnarea documentației întocmite în vederea înregistrării și a oricăror documente necesare finalizării proiectului.

Cei de la firmă lucrează mai mult ca și familie, iar vânzările lor merg și înspre magazine (chiar și supermarketuri), dar și la numeroase târguri unde sunt prezenți și invitați. Ei participă deseori la Ziua Sănătoasă din Iași, dar și la alte târguri în România, dar și în afara țării. Investiția lor inițială pentru a porni afacerea, din fonduri proprii, a fost de aproximativ 18.000 de euro, iar acum vânzările anuale sunt înspre 80.000 de euro – ceea ce dovedește încă o dată că se poate, și că oamenii doresc din ce în ce mai mult să consume produse tradiționale, sănătoase, care sunt fabricate în România.

Astfel, deodată cu creșterea acestei firme crește și afacerea fermierilor mici din zona Săveniului, care datorită cerinței au acum o piață de desfacere, și le merită să producă mai mult lapte, să crească mai multe vite.

FabricatÎnRo vă încurajează să consumați produse sănătoase, fabricate în România, astfel având grijă și de sănătatea proprie și a celor dragi, dar și creând noi oportunități prin susținerea economiei și a locurilor de muncă din țară.

READ MORE +
Google+