briobill program facturare online

Stilourile Poenari – șlefuite pentru o semnătura unică

Mulți dintre noi, atunci când gândurile nu ne dau pace, nu găsim alte ustensile mai potrivite pentru a le da formă, decât stiloul și foaia de hârtie. Felul în care inspirația curge prin cerneală, iar penița o transformă în cuvinte, este ceva care întotdeauna a fascinat.
Deși, aproape doar o amintire în peisajul lumii moderne, stiloul impresionează în continuare cu grația prin care așterne orice cuvânt pe hârtie. Cu atât mai mult când instrumentul de scris are aspectul si povestea stiloului Poenari.
Aspectul fiecărui stilou este diferit datorită lemnului din care este lucrat și mâinilor, care niciodată nu reușesc să se limiteze la tipar. Lucian Poenari meșterește cu migală instrumente de scris din esențe de lemn aduse din toată lumea, pe care le combină cu diferite materiale inedite precum pulberea de perle, cornul de cerb din Bucovina, piatra rară și materiale prețioase ca aurul și argintul.
Povestea fiecărui stilou este creată prin alăturarea a două elemente, lemnul și cerneala, prin care Lucian Poenari a reușit să unească două istorii unice. Așa cum lemnul are darul de a transmite o parte din unicitatea și istoria locului din care pleacă, cerneala are darul de a transmite o parte din unicitatea și istoria individului.
Din micul atelier din Suceava, stilourile inscripționate cu numele destinatarului pleacă, în cutii elegante, spre întreaga Românie. Pe www.poenari.ro poți afla cum meșterul a reușit să transforme masivitatea lemnului în artă și cum una dintre lucrările lui poate ajunge în mâinile tale.
Sursă imagine: https://www.facebook.com/Poenari

Nu exista comentarii

    Lasa un comentariu

    Google+