briobill program facturare online

MotherWar – un tricou cu suflet

Motherwar-fabricat-in-romania

MotherWar este mai mult decât un brand. Am început prin a spune acest lucru simplu. Dar, gândind profund… brand-ul reprezintă o noțiune abstractă ce înglobează produsul, oamenii, ambientul, valorile, misiunea, viziunea companiei și comunicarea dintre cei ce activează în jurul companiei. MotherWar înseamnă mai mult decât asta. MotherWar este iubirea de mamă, de soție, de soră și de prietenă, adunată într-un singur concept.

O să te întrebi cum reflectă acest lucru un simplu tricou. Privești la el, privești mai de aproape și vezi o simplă haină. Îl îmbraci și simți însă că îmbraci o poveste. O poveste tristă, însă o poveste care sparge limitele creativității, sparge limitele oricărei filosofii și, trecând de subiectivități și interpretări personale, reprezintă trei ani de muncă asiduă. Te gândești că atunci când muncești e vorba de bani. Nu toți oamenii câștigă bani muncind. EA, eroul unei povești fulminante de dragoste loială, eroul MotherWar, a muncit tot acel timp, avînd în veghe ceva ce altădată era eroul ei. A încercat să-l facă bine, a făcut tot ce a ținut de ea, însă viața bate filmul. Nu toate se termină cu un final fericit.

Acel final trist, dar previzibil și cei trei ani reprezintă povestea cu care te îmbraci, o poveste pe care merită să o vadă toată lumea. O poveste care merită să o spui doar prin faptul că sufletul îți e aproape de ea, o poveste care îți acoperă trupul, îți ține de cald, dar îți asigură mai mult decât atât, îți asigură pacea sufletească. Știind povestea MotherWar, știi că tricoul printat cu o figură pe care nu o înțelegi la prima vedere reprezintă povestea tuturor românilor eroi, tuturor mamelor, tuturor soțiilor, fraților, surorilor, toți aceștia fiind oameni ce muncesc norme de 24 ore pe zi, fiind aproape de cei dragi, fără salariu și fără pretenții de bonificații. Acești oameni sunt cei care te susțin și aceștia sunt cei care clădesc siguranța din jurul tău. Aceștia, ca și EA, sunt cei care ar fi dat orice posesiune materială, spirituală, poate chiar și-ar fi dat viața ca tu să rămâi alături de ei.

FabricatinRO susține astfel de oameni, susține eroii și susține cu o adevărată îndârjire România. Fii și tu parte din povestea MotherWar, intră pe http://www.motherwar.com, află despre Eroina din povestea cu final nefericit, află despre cauza susținută de MotherWar și alătură-te eroilor. Luptă pentru cei ce contează, luptă pentru România ta! Cumpără un tricou cu suflet, îmbracă o poveste, cumpără MotherWar, cumpără românește!

Sursă poză: https://plus.google.com/+MotherWar

Nu exista comentarii

    Lasa un comentariu

    Google+