briobill program facturare online

Killer SRL – preparate din carne romanesti

KILLER SRL este o companie care se ocupă cu prelucrarea şi producţia de semipreparate din carne. Compania a fost înfiinţată în anul 1995, fiind o firmă cu capital total românesc. A început  o companie mică, la început având o capacitate de producţie de doar 500 kg pe zi, dar cu timpul, după ce compania s-a dezvoltat şi a devenit tot mai cunoscută a ajuns la o capacitate de producţie de 10 tone pe zi.

În 2006, compania a avut parte de o investiţie importantă, graţie unui program de modernizare SAPARD, ce a adus companiei mari beneficii. În 2008, compania a finalizat o investiţie care a înseamnat o unitate de abatorizare utilată conform normelor UE.

KILLER SRL urmăreşte formarea unei companii de prestigiu în acest domeniu şi oferirea către clienţi a unei game cât mai diversificate de produse. Pe viitor, KILLER SRL doreşte facă parte din cele mai importante companii din domeniu prelucrării şi producţiei de semipreparate din carne, dorind fie o companie respectată şi clienţii o perceapă o firmă care oferă calitate.

Puteţi cumpăra de la KILLER SRL o gamă diversă de semipreparate din carne, pe care le puteţi pune pe masă atunci când doriți  savuraţi o masă gustoasă. Puteţi alege dintr-o gamă largă de produse tradiționale, dacă doriţi mâncaţi ceva tradiţional. Compania oferă produse conservate natural, prin sărare şi afumare, nefiind adepţii folosirii conservanților chimici. Au pe stoc produse fierte şi afumate care ne oferă un gust unic, atunci când sunt făcute exact aşa cum trebuie. Şunca şi ruladele, cu siguranţă vor fi atracţia serii atunci când vin musafirii la tine. Ca orice companie care se respectă, oferă specialităţi fierte şi afumate, astfel încât aibă în portofoliu şi produse unice care ar putea fi chiar preferatele clienţilor.

Magazinele puteţi să le găsiți în doar câteva oraşe din ţară, printre care Iaşi, Bucureşti, Botoşani, Bacău şi alte oraşe importante din România.

Alege produsele Killer SRLmâncare românească.

Sursa imagine: www.produsinbucovina.ro

Cred in subiectul pe care îl scriu şi fac asta pentru a trimite un mesaj corect care să te inspire şi pe tine, cel care citeşte acest articol. Sper ca tu la randul tău să trimiţi mesajul meu mai departe.
Nu exista comentarii

    Lasa un comentariu

    Google+