briobill program facturare online

Herghelia Lucina, un colț de libertate

Herghelia Lucina - fabricat in Romania

Undeva, într-un nord de țară, colinele care coboară din vârfurile Carpaților Orientali au zămislit un loc de o neasemuită frumusețe. Acolo, departe, în obcinele bucovinene, codrii seculari îmbățișează pășuni înverzite pe care aleargă liberi caii huțuli, singura rasă de cai pursânge din România. Denumirea ”huțul” vine de la oamenii acestor locuri, un grup etnic care și-a împletit existența cu ramura codrului.

Aflat în Obcinile Bucovinei, cătunul Lucina găzduiește cea mai veche herghelie de cai din țară, unde această rasă de cabaline, unică în Europa, a fost izolată și dezvoltată. Originile hergheliei se întorc în timp 150 de ani, când, pe vremea Imperiului Austro-Ungar, a fost creată aici o secție de creștere a cailor huțuli, pentru a furniza forța de tracțiune necesară manevrelor militare ale efectivelor din zonă(caii huțuli sunt puternici și foarte adaptați zonelor montane). După Primul Război Mondial, herghelia a intrat în patrimoniul statului român. De atunci și până acum ropotele de copite ale acestor frumoase animale fac parte din muzica naturii și a locurilor.

Vizitarea zonei se poate face cu ușurință, aceasta aflându-se la o distanță de aproximativ 45 de kilometri nord-vest de orașul Câmpulung Moldovenesc. Chiar în cadrul hergheliei există pensiunea Lucina(camera costă 70 de lei pe noapte), unde vizitatorii pot poposi și degusta bucatele tradiționale ale zonei. De pensiune se ocupă doamna Ștefania, care, se zice, are acel simț al firescului lucrurilor, și știe să-și trateze oaspeții cu deosebită ospitalitate. De la pensiune se pot cumpăra produse tradiționale, puse cu mare grijă la păstrare de gospodinele care locuiesc în împrejurimi.

Cum e și firesc, activitățile de aici se concentrează în jurul cailor: echitație, vizitare a grajdurilor, plimbări cu trăsura sau cu sania prin zăpadă iarna. Pe lângă acestea însă, zona oferă și alte atracții deosebite printre care se numără trei rezervații naturale-  Răchitișul Mare unde se poate întâlni planta strugurele ursului, Rezervația Rezervaţia naturală Tinovul Găina, cu specia protejată de mesteacăn pitic și rezervația geologică Cheile Lucavei, sau puteți face ascensiuni montane ușoare spre vârfurile Lucina, Găina, Chițcaul Mare sau Știrbu. Să nu mai spunem că există în zonă toate speciile de animale sălbatice specifice.

În aceste ținuturi unde realitatea se împletește cu legenda, chiar numele locului se pare că are o origine veche, și ”Lucina” ar deriva din slavonul “luci”, însemnând rază de soare. Vă dorim să vă luminați spiritul vizitând această zonă minunată în care puteți descoperi o frumusețe românească autentică, aceea a calului huțul.

Sursă imagine: www.calatorim.ro

Nu exista comentarii

    Lasa un comentariu

    Google+