briobill program facturare online

Farmec, un brand românesc de prestigiu

farmec- produse cosmetice fabricate in Romania

Compania clujeană Farmec este unul dintre brandurile românești de renume, cu o lungă tradiție pe piața produselor cosmetice. În cei peste 120 de ani de istorie, brandul și-a păstrat vitalitatea și calitatea, câștigându-și reputația de ambasador al frumuseții în țări din întraga lume.

Sub umbrela companiei sunt încorporate mai multe mărci, printre cele mai cunoscute numărându-se Gerovital Plant, Ana Aslan, Aslavital, Obsesie, Athos Lzi Dermofarm, Farmec și Doina. Aceste produse au înfrumusețat, de-a lungul timpului generații întregi de românce, contribuind la conturarea legendei frumuseții mioritice. În prezent, aproximativ 10% dintre produsele Farmec sunt destinate exportului, ele fiind apreciate în atât în Europa sau America de Nord cât și în țări din Asia.

Se spune că cercetătorii români ar fi descoperit secretul tinereții în anul 1967, când savanta Ana Aslan a încredințat companiei prima formulă anti-îmbătrânire din lume, intitulată Gerovital. De atunci produsele Farmec s-au diversificat, cercetarea meticuloasă și interesul pentru calitate mergând mână în mână cu utilizarea de produse naturale, dar și cu atenția față de mediul înconjurător. Gama largă de produse oferite se adaptează la configurația și trăsăturile fiecărei femei, în funție de vârstă, tipul de piele sau de păr, compania punând la dispoziție chiar un test pentru identificarea celor mai adecvate formule de înfrumusețare. Originalitatea şi calitatea produselor Farmec a fost recunoscută oficial în anul 2002, atunci când compania a obţinut Certificatul Internaţional de Calitate, conform site-ului oficial al companiei.

Principala direcție a liniei de produse ale companiei s-a concentrat pe ideea evidențierii frumuseții naturale, eludând idealul tiparelor clasice ale unei simetrii perfecte sau ale unei siluete ideale. Farmecul feminin constă, până la urmă, într-o armonizare sublimă a exteriorului cu interiorul.

Cu toate că produsele Farmec se adresează în mare măsură publicului feminin, ar trebui să știți că brandul a lansat recent pe piață o gamă de produse destinate bărbaților, de la gel de duș la cremă de ras, șampon sau deodorant.

Așa că, dragi români și românce, vă dorim să fiți fermecători, alături de acest brand românesc cu tradiție!

Autor text: Andrei Kalman

Sursa foto: https://www.facebook.com/farmec.company

Cred in subiectul pe care îl scriu şi fac asta pentru a trimite un mesaj corect care să te inspire şi pe tine, cel care citeşte acest articol. Sper ca tu la randul tău să trimiţi mesajul meu mai departe.
Nu exista comentarii

    Lasa un comentariu

    Google+