briobill program facturare online

Argumente pentru turismul în România

 

Argumente pentru turismul în România. Evadarea din cotidian, relaxare, stimulare, socializare cu familia sau prietenii, noutate, gastronomie, cultură, afaceri, natură, aventură … Îndrăznesc să scriu că turismul național ar putea acoperi oricare din aceste nevoi și are din ce în ce mai multe motive să fie căutat!

M-am tot gândit care e primul motiv pentru care eu aș alege România. Și am ales limba română. Oricâtă engleză, franceză, germană sau alte limbi străine cunoști pentru savoarea conversației și a glumelor, am zis că merită locul I.

Standardul în turismul românesc a crescut:

Datorită fondurilor europene, a turiștilor umblați pe afară și reîntorși cu pretenții îndreptățite, datorită conștientizării la nivel guvernamental a importanței acestei ramuri, cu ajutorul unor investitori care au plasat bani câștigați din alte afaceri în turism, începem să avem standarde în turism, norme respectate de igienă și confort.

Turismul local susține patrimoniul cultural:

Tradiția Crăciunului, obiceiurile de Paște, folclorul, miturile, cântecele și dansurile populare sunt promovate, conservate și aprecierea lor încurajează păstrarea unor obiceiuri unice.

Gastronomia:

Încă păstrăm reputația în acest domeniu și e un avantaj al turismului românesc. Este o latură a turismului care a înflorit deoarece s-a investit atât din inițiativă privată cât și publică. Au apărut rute gastronomice ce își așteaptă cu drag gurmanzii călători.

Lipsa aglomerației:

România nu este considerată o destinație de top și acest fapt poate fi un avantaj pentru cei ce doresc să aibă parte de o vacanță liniștită. Se pot găsi locuri de o frumusețe rară neatinse încă de turismul de masă.

Poți avea o experiență unică:

Poți obține un serviciu personalizat. Turismul comercial este bazat pe distribuția și consumul de produse standard, ceva potrivit tuturor, dictat de strategii eficiente. Turiștii doresc tot mai mult experiențe originale, personalizate imposibil de oferit în turismul de masă. Destinațiile și motive unice – sunt multe și am să mă refer doar la câteva: Săpânța, Horezu, Delta, morile de apă de la Rudăria, Bigăr, parcul național Apuseni, Referințele sunt multe și nume celebre le apreciază de mulți ani. Fabricatinro.ro a promovat numeroase destinații românești minunate.

Prețul:

este văzut de mulți turiști ca cea mai importantă componentă care limitează sau încurajează alegerea locației. În general în România prețurile sunt moderate, destinate turistului cu un nivel mediu al veniturilor.

Flexibilitatea:

Pachetele turistice nu sunt standardizate ca număr de zile iar turiștii pot fi destul de flexibili în alegerea datelor. În România găsești la distanțe apropiate posibilități ce acoperă toate nevoile: turism pentru relaxare, team-building (turism pentru coeziunea angajaților), turism medical, turism școlar, turism în scopuri religioase, locații sălbatice, locații liniștite sau din contră locuri pentru voie bună și distracție.

Nostalgia:

Sunt generații care nici măcar nu au visat la vacanțe externe. Nostalgicii sunt atrași să rememoreze momentele fără griji și prejudecăți de care au avut parte în trecut.

Este un act cultural și educațional care îmbogățește spiritul călătorului străin sau român. România are o bază culturală cu rădăcini de mii de ani, nume artistice sonore în întreaga lume, un tip de patrimoniu care este semnificativ mai intens exploatat în turismul altor țări.

Siguranța:

Comparativ cu destinațiile foarte mediatizate turismul românesc este unul sigur, iar în prezent aceasta este prima cerință a consumatorilor de turism.

Să mai adăugăm că banii cheltuiți în locații autohtone se întorc în cea mai mare parte în economia națională prin salarii, investiții, taxe, impozite, susțin afacerile din turism și conferă o încurajare pentru prestatorii de servicii turistice că este un domeniu viabil.

Și uite că am adunat peste 10 motive pentru a susține cauza turismului românesc. E poate o nouă modă să faci turism în România dar ceea ce astăzi pare o variantă de compromis poate deveni în câțiva ani un obicei consacrat. Turismul românesc câștigă teren și dacă se face într-un context de respect reciproc atât al turistului cât și al localnicilor va fi un beneficiu enorm pentru prosperitatea localnicilor și păstrarea moștenirii culturale.

Noi, cei de la www.fabricatinRO.ro am creat o categorie prin care scriem despre toate regiunile țării și aici vă prezentam ce puteți vizita în Romania. Toate informațiile despre recomandările noastre le puteți găsi la următoarea adresă http://fabricatinro.ro/category/turistro/

Sursă poză- www.dailytraveller.ro

Cred in subiectul pe care îl scriu şi fac asta pentru a trimite un mesaj corect care să te inspire şi pe tine, cel care citeşte acest articol. Sper ca tu la randul tău să trimiţi mesajul meu mai departe.
Nu exista comentarii

    Lasa un comentariu

    Google+